Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a asigurat vineri că Beijingul este pregătit să coopereze cu preşedintele ales al SUA, Joe Biden, în privinţa mai multor priorităţi, dar a avertizat Washingtonul împotriva unui "mccarthyism" anti-chinez, informează AFP preluat de agerpres.
După luni de confruntare directă cu executivul preşedintelui Donald Trump, şeful diplomaţiei chineze a spus că speră într-o revenire la dialog şi la un climat de "încredere reciprocă" între cele două puteri economice mondiale după schimbarea administraţiei în SUA, pe 20 ianuarie.
"Este important ca politica americană faţă de China să reia obiectivitatea şi raţiunea cât mai curând posibil", a declarat Wang Yi într-o intervenţie virtuală adresată Asia Society, un grup de reflecţie din New York. El a asigurat că Beijingul consideră că există o "posibilitate de cooperare" cu privire la mai multe priorităţi ale viitoarei administraţii Biden: lupta împotriva pandemiei, criza economică şi schimbările climatice.
"Sperăm să putem extinde cooperarea şi să gestionăm diferenţele noastre prin dialog", a insistat Wang Yi.
Administraţia Trump a decis în ultimele luni că deceniile de dialog cu Beijingul au eşuat şi s-a angajat într-o confruntare totală, care aduce cu un noi război rece.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a pus capăt programelor de schimburi culturale finanţate de China şi a înăsprit drastic regulile privind acordarea de vize chinezilor.
Cu accente din ce în ce mai ideologice în acuzaţiile sale împotriva Partidului Comunist Chinez, Pompeo s-a referit la o luptă între "libertate" şi "tiranie" şi a cerut universităţilor americane să fie prudente faţă de studenţii chinezi.
"Activităţile dăunătoare ale Partidului Comunist Chinez în China şi în străinătate dăunează intereselor americane şi subminează suveranitatea aliaţilor noştri", a declarat vineri Mike Pompeo într-un comunicat.
Departamentul de Comerţ al SUA a înregistrat 59 de noi entităţi chineze pe lista sa neagră, inclusiv Universitatea Tianjin şi Institutul de Tehnologie din Beijing. Orice export de tehnologii americane către aceste entităţi va necesita o autorizaţie specială.
Motivele acestor noi sancţiuni reflectă lista lungă a nemulţumirilor pe care Washingtonul le are faţă de Beijing: încălcarea drepturilor omului şi "supravegherea în masă", "furtul secretelor comerciale de la companiile americane", deturnarea exporturilor americane în scopuri militare şi campania de intimidare în Marea Chinei de Sud.
Tot vineri, secretarul de stat al SUA a marcat prima aniversare a apariţiei oficiale a noului coronavirus în China, cerând încă o dată mai multă "transparenţă la Beijing cu privire la originea şi răspândirea pandemiei". Administraţia Trump acuză autorităţile chineze că au ascuns gravitatea bolii şi că, prin urmare, sunt responsabile de răspândirea sa în întreaga lume.
Asistăm la un mccarthyism care reapare şi pune în pericol comerţul internaţional normal", a deplâns Wang Yi politica actualei administraţii americane, o referire la vânătoarea de vrăjitoare împotriva comuniştilor care a avut loc în SUA sub conducerea senatorului republican Joe McCarthy în perioada de după cel de-al doilea război mondial.
Ministrul chinez i-a acuzat pe oficialii americani, fără a da nume, că practică "o prezumţie iresponsabilă de vinovăţie" faţă de China."Ei ignoră numeroasele noastre interese comune şi posibilitatea de cooperare dintre ţările noastre, insistând că Beijingul este o ameninţare majoră", şi-a exprimat regretul Wang Yi.
Joe Biden a promis că va fi dur în relaţia cu Beijingul, susţinând ostilitatea crescândă existentă în clasa politică americană, dar şi că va încerca să dezvolte o oarecare cooperare cu China în faţa provocărilor planetare.
Şeful diplomaţiei chineze susţine că Beijingul este pregătit să colaboreze cu noua administraţie Biden
Explorează subiectul
Articole Similare

557
Dispută la vârful puterii de la Teheran în timp ce portavionul Abraham Lincoln se îndreaptă către Golful Persic - Fiul președintelui cere restabilirea internetului
557

12
Premierul canadian l-a ”citit” pe Donald Trump: Tactică de negocieri comerciale
12

432
Cazul criminalului turc evadat din permisie ia amploare: ANP face anchetă și cere intervenția Ministerului Justiției
432

30
Emiratele Arabe Unite nu vor permite utilizarea teritoriului lor pentru atacuri împotriva Iranului
30

35
Construirea noii săli de bal de la Casa Albă este ireversibilă: ”E prea târziu”
35

34
Rămășițele ultimului ostatic israelian au fost recuperate
34

84
O companie norvegiană implicată într-un uriaș scandal de corupție - 25 milioane de dolari pentru preşedintele Republicii Congo
84

69
Cablurile submarine din Marea Baltică, în pericol - Finlanda înființează un nou centru de supraveghere
69

2.164
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
2.164

2.092
VIDEO Anchetă: cum microelectronicele pentru rachetele care ucid ucrainenii ajunge în Rusia din Europa
2.092

43
Europa, luna lui Jupiter, ar putea transporta ingredientele vieții în oceanul său subglacial
43

2.060
Europa spune adio gazului rusesc: Uniunea Europeană interzice importurile din Rusia
2.060

18
O astronaută a fost numită 'Australianul Anului 2026'
18

















Comentează