Şefa Partidului Conservator din Scoţia, Ruth Davidson şi-a anunţat joi demisia, invocând faptul că nu mai poate împăca responsabilităţile funcţiei cu viaţa de familie, şi menţionând că a făcut tot ce i-a stat putinţă pentru a reduce riscurile Brexitului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Demisia lui Ruth Davidson survine la o zi după ce premierul britanic Boris Johnson a anunţat suspendarea parlamentului de la Londra până cu două săptămâni înaintea datei Brexitului, 31 octombrie.
'Deşi nu am ascuns conflictul pe care l-am încercat în legătură cu Brexitul, m-am străduit să trasez un curs pentru partidul nostru care recunoaşte şi respectă rezultatele referendumului, încercând în acelaşi timp să maximizez oportunităţile şi să atenuez riscurile pentru firme şi sectoare scoţiene cheie', a afirmat Ruth Davidson în scrisoarea sa de demisie către preşedintele formaţiunii scoţiene.
'Mă tem că, încercând să fiu un bun lider de-a lungul anilor, m-am dovedit o rea fiică, soră, parteneră şi prietenă', a adăugat ea.
Ruth Davidson, în vârstă de 40 de ani, cu o personalitate charismatică, a reuşit să dea un suflu nou Partidului Conservator în Scoţia în cei opt ani în care s-a aflat la conducerea acestuia, furnizând o contrapondere la Partidul Naţional Scoţian (SNP) al Nicolei Sturgeon, actualul prim-ministru. Mandatele obţinute de conservatorii scoţieni au ajutat Partidul Conservator să păstreze puterea în parlamentul de la Londra.
Ruth Davidson, care a sprijinit în 2016 campania de rămânere a Marii Britanii în Uniunea Europeană, a declarat că va continua să susţină partidul, pe premier şi locul Scoţiei în componenţa Marii Britanii.
Ea le-a cerut parlamentarilor de la Londra să lucreze pentru un acord de Brexit, afirmând că sprijină eforturile premierului Boris Johnson în acest sens.
Ruth Davidson a mai spus că unitatea Marii Britanii depinde de un respect reciproc care lipseşte în dezbaterea cu privire la Brexit. 'Respectul este ceea ce lipseşte din dezbaterile noastre, iar fără respect nu poţi înţelege şi nu poţi uni ceea ce noi în Scoţia şi în Marea Britanie trebuie să facem', a adăugat ea.
Şefa Partidului Conservator din Scoţia, Ruth Davidson, şi-a anunţat demisia
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.634
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
1.634

35
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
35

6.527
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
6.527

3.837
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.837

27
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
27

2.937
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.937

9.878
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
9.878

2.084
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.084

5.268
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.268

1.729
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.729

191
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
191

1.961
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.961

138
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
138

















Comentează