Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Violeta Dobre, director executiav al Direcţiei Generale Resurse Umane din cadrul Primăriei Sectorului 5, s-a aflat în stare de incompatibilitate, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ANI, Violeta Dobre s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 7 noiembrie 2013 - 18 martie 2019 şi 16 ianuarie - 26 octombrie 2020, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de director executiv al Direcţiei Generale Resurse Umane din cadrul Primăriei Sectorului 5, cât şi pe cea de consilier juridic în cadrul unei societăţi comerciale din sectorul public la care CL Sector 5 este asociat majoritar, încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit.c) din Legea nr. 161/2003.
Un alt caz de incompatibilitate identificat de ANI este cel al Danielei Dinu, director executiv al Direcţiei Economice în cadrul Primăriei oraşului Mizil, judeţul Prahova.
Inspectorii de integritate au stabilit că Daniela Dinu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 noiembrie 2016 - 13 iunie 2019, întrucât a deţinut şi exercitat simultan atât funcţia publică de director executiv, cât şi funcţia de contabil în cadrul unei societăţi comerciale, activităţile desfăşurate în sectorul privat fiind în legătură indirectă cu atribuţiile exercitate de către aceasta în calitate de funcţionar public.
Daniela Dinu s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 4 aprilie 2013 - 14 iunie 2019, deoarece a deţinut şi exercitat simultan funcţia de director executiv şi funcţia de contabil în cadrul unei societăţi comerciale, aflate în subordinea Consiliului Local Mizil.
De asemenea, ANI a constatat că George Cătălin Doroş, şef birou în cadrul Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza" din Bucureşti, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 10 aprilie 2015 - 18 martie 2019 şi 23 septembrie 2019 - 9 august 2021, întrucât a deţinut şi exercitat şi calitatea de persoană fizică autorizată, pentru care a obţinut venituri, încălcând astfel prevederile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Şefa de la Resurse Umane din Primăria Sectorului 5, în incompatibilitate
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

23
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
23

275
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
275

503
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
503

4.431
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
4.431

1.169
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.169

1.398
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.398

22
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
22

18
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
18

20
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
20

1.724
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.724

1.073
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.073

4.069
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.069

45
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
45

















Comentează