Mai bine de un secol, o enigmă străveche a bântuit lumea științifică. În urmă cu peste o sută de ani, în adâncurile unei cariere scoțiene, cercetătorii au descoperit rămășițele unei creaturi aparent lipsite de dinți, care amintea de un țipar.
Aceasta era Palaeospondylus gunni, o denumire dată unei ființe care, de la prima sa apariție în fața oamenilor de știință, a refuzat cu încăpățânare să-și dezvăluie locul în arborele vieții.
Acum, o nouă cercetare, bazată pe tehnologii de ultimă generație, pare să fi deslușit misterul. Acest pește ciudat, cu o istorie atât de obscură, ar putea fi, surprinzător, unul dintre cei mai vechi strămoși ai noștri.
Provocările identificării unei fosile miniaturale
Palaeospondylus reprezintă un gen de vertebrate fosile dispărute, asemănătoare țiparilor, ale căror fosile au fost extrase din cariera de ardezie Achanarras din Caithness, nordul Scoției. Toate exemplarele au fost descoperite în roci ce datează din perioada Devonianului Mijlociu, o eră geologică ce se întindea acum aproximativ 398 până la 385 de milioane de ani.
Analiza creaturii a fost un efort extrem de dificil din două motive fundamentale. În primul rând, dimensiunea sa era minusculă; corpul său măsura doar șase centimetri lungime.
Apoi, procesul de fosilizare a comprimat în mod drastic scheletul acestor animale, transformându-l într-o masă osoasă deformată, aproape imposibil de descifrat. „Pentru a plasa Palaeospondylus în arborele evolutiv, identificarea fiecărui element scheletic este o condiție prealabilă”, a explicat Tatsuya Hirasawa de la Universitatea din Tokyo, Japonia, autorul principal al studiului recent.
O istorie a controverselor în clasificarea speciilor
De-a lungul anilor, Palaeospondylus a fost poziționat în cele mai diverse ramuri ale evoluției. În 2004, anumiți cercetători au sugerat că ar fi fost un pește pulmonat primitiv. Alții, în 2006, au propus o legătură cu mixinele, creaturi marine primitive fără maxilare.
Un an mai târziu, o echipă de la Universitatea Națională Australiană a avansat ideea că ar fi un pește cartilaginos, similar rechinilor moderni. În esență, singurul punct comun asupra căruia paleontologii păreau să cadă de acord era că nimeni nu înțelegea cu adevărat natura acestei ființe.
Tehnologia modernă scoate la lumină secretele anatomice
Însă, progresele tehnologice recente au oferit o nouă perspectivă. În studiul său recent, Tatsuya Hirasawa și echipa sa au folosit tehnologia de tomografie computerizată (CT) pentru a genera imagini digitale de înaltă rezoluție ale animalului. Aceste analize, efectuate pe mai multe specimene bine conservate, au adus la lumină caracteristici esențiale, scrie curiozitate.ro.
O primă descoperire importantă a fost structura urechii interne a creaturii, compusă din mai multe canale semicirculare, o particularitate întâlnită la peștii, păsările și mamiferele moderne. Această trăsătură distanțează Palaeospondylus de peștii fără maxilare mai primitivi, cum ar fi mixinele, care nu posedă aceste structuri.
Legătura neașteptată cu strămoșii tetrapodelor
De asemenea, echipa a identificat diverse caracteristici craniene care încadrează Palaeospondylus în grupul tetrapodomorfilor, ce include toate creaturile cu patru membre și rudele lor cele mai apropiate. Mai mult, analiza filogenetică a acestor trăsături sugerează că Palaeospondylus nu este un simplu tetrapodomorf, ci ar putea fi chiar strămoșul tuturor tetrapodelor, grupul din care fac parte amfibienii, reptilele, păsările și mamiferele – inclusiv specia umană.
Deși misterul filogenetic pare să fi fost, în mare parte, rezolvat, noi întrebări rămân încă deschise. De exemplu, se știe că tetrapodomorfilor le sunt specifice dinții, însă Palaeospondylus nu prezenta nicio urmă vizibilă a acestora.
De asemenea, creatura nu avea apendice evidente, în timp ce rudele sale cele mai apropiate, de obicei, le posedau. Conform autorilor studiului, este posibil ca aceste caracteristici să fi fost pierdute în decursul evoluției sau ca fosilele cunoscute să reprezinte forme larvare ori juvenile, nu exemplare adulte.
Comentează