Secretarul american al apărării, Jim Mattis, a anunţat joi că a ordonat trimiterea de trupe suplimentare în Afganistan, la zece zile după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a promis o întărire a efectivelor americane în această ţară, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Da, am semnat ordinele", a declarat Jim Mattis în faţa jurnaliştilor, fără a preciza vreo cifră. "Aceasta le va permite forţelor afgane să luptă mai eficient", a adăugat el, subliniind că va fi vorba inclusiv de consilieri militari.
În faţa situaţiei foarte precare a forţelor guvernamentale pe teren în războiul împotriva talibanilor, preşedintele Donald Trump a acceptat să suplimenteze numărul soldaţilor americani aflaţi în Afganistan. El i-a lăsat secretarului Apărării, Jim Mattis, responsabilitatea stabilirii numărului de soldaţi care vor fi trimişi ca întăriri. Cel mai frecvent se vorbea despre 4.000 de militari în plus.
În Afganistan se aflau până joi 11.000 de militari americani, a dezvăluit miercuri Pentagonul. Numărul include, pe lângă militarii care, alături de colegii lor din NATO, se ocupă de pregătirea şi antrenamentul trupelor afgane, şi forţele speciale desfăşurate în ţară pentru operaţiuni antiteroriste împotriva Al-Qaida sau Stat Islamic care încearcă să se implementeze cât mai solid în regiune.
Secretarul american al apărării a ordonat: Trupe suplimentare trimise în Afganistan
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

198
VIDEO Primul mesaj al ambasadorului SUA în România: „Abia așteptăm să cunoaștem oameni din toată România, să învățăm de la voi și să ne consolidăm prietenia”
198

1
FBI spune că hackerii iranieni folosesc Telegram pentru a fura date
1

53
Londra îl convoacă pe ambasadorul Iranului pentru acțiuni „nesăbuite” în Marea Britanie și în străinătate
53

654
Ce pedeapsă cer procurorii din Republica Moldova pentru oligarhul prorus Vladimir Plahotniuc
654

85
Zelenski avertizează: Ucraina deține dovezi „irefutabile” că Rusia furnizează informații Iranului
85

60
Navele indiene trec prin Strâmtoarea Ormuz
60

1.191
STRATEGIA PUTERII INVIZIBILE — NOUA ARMĂ A RĂZBOIULUI INFORMAȚIONAL
1.191

1.857
VIDEO Avion cu peste 100 de militari la bord, prăbușit în sudul Columbiei: numărul victimelor e necunoscut
1.857

54
Marea Britanie își consolidează prezența militară în Golf
54

6.392
Trump profețește cel mai negru scenariu, după negocieri cu un lider iranian misterios: „Vom continua să ne bombardăm inimioarele”
6.392

2.475
Conflictul din Orientul Mijlociu lovește în plin sectorul bancar - Care sunt cele mai expuse bănci
2.475

50
Vladimir Putin îndeamnă la o consolidare a „parteneriatului strategic” cu Phenianul. Mesaj de felicitare adresat lui Kim Jong Un, reales preşedinte al Comisiei Afacerilor de Stat, cel mai înalt post al puterii din țară
50

56
Conflictul din Orientul Mijlociu - China va plafona creșterea prețurilor la combustibil
56
















Comentează