Pilotul german Sebastian Vettel (Ferrari), cvadruplu campion mondial de Formula 1, dar fără victorie în 2019, a dezminţit zvonurile privind o retragere la finalul acestui sezon, relatează L'Equipe.
Vettel, 31 ani, la al cincilea său sezon cu Ferrari, se pregăteşte pentru Marele Premiu al Canadei de duminică. Germanul are contract cu scuderia italiană până în 2020 şi a ţinut să dezmintă zvonurile despre retragerea sa. Germanul a câştigat titlurile mondiale pe când pilota pentru Red Bull.
''Nu am nicio intenţie să închei cu Formula 1. Simt în continuare plăcere şi am mereu lucruri de realizat cu Ferrari. Credem mereu că putem răsturna situaţia din acest sezon şi Marele Premiu al Canadei ar putea fi prima etapă. Maşina e bună, dar continuăm să ne adaptăm la ea. Iar acum nu ne mai confruntăm cu problemele pe care le-am avut sezonul trecut cu pneurile'', a declarat Sebastian Vettel pentru Auto Bild.
După primele şase curse, câştigate doar de piloţii de la Mercedes, Vettel ocupă locul 3 cu 82 puncte, în urma lui Lewis Hamilton (137 puncte) şi Valtteri Bottas (120). Coechipierul germanului, monegascul Charles Leclerc, este al cincilea, cu 57 puncte.
Sebastian Vettel a dezminţit zvonurile privind o retragere la finalul acestui sezon
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

8
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
8

19
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
19

13
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
13

14
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
14

7
Stanciu a marcat, dar Dalian Yingbo a pierdut
7

15
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
15

33
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
33

25
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
25

48
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
48

19
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
19

110
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
110

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

139
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
139
















Comentează