Meteorologii au emis marţi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată valabilă până joi dimineaţa în 22 de judeţe din centrul, sudul şi estul ţării, inclusiv Capitala.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 18 august, ora 10:00 - 19 august, ora 10:00, în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova, Oltenia, Transilvania şi la munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi pe alocuri vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 40 litri/mp şi izolat 50 - 60 litri/mp.
Judeţele aflate în totalitate sub Cod portocaliu sunt: Harghita, Bacău, Vaslui, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa. Judeţul Neamţ este singurul afectat doar parţial de averse torenţiale, vijelii şi grindină.
Meteorologii avertizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.
Se strică vremea! 22 de județe, vizate de avertismentul meteorologilor
București
3°C
Articole Similare

5.603
Vreme capricioasă la început de săptămână - ANM anunță până la 17°C în unele regiuni, dar ceață și ploi în altele
5.603

20
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
20

1.860
ANM anunță vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 70 km/h. Cum va fi vremea în București în weekend
1.860

5.531
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Anunță cum va fi vremea de Paștele ortodox
5.531

11.409
ANM anunță zile neobișnuit de calde, dar și o schimbare a vremii - Prognoza meteo pentru weekend și începutul săptămânii viitoare
11.409

11.804
Meteorologii ANM anunță o inversiune termică în România: Un val de aer polar lovește țara noastră și temperaturile scad brusc
11.804

4.151
VIDEO El Nino se transformă în Super El Nino: Cu ce este diferit și ce temperaturi ne aduce în următoarea perioadă
4.151

38
Avertizare meteorologică: Cod galben de ceață pe litoral și vânt puternic în sud-vestul țării
38

5.093
Omenirea se îndreaptă cu mare viteză spre un dezastru de proporții apocaliptice: Suntem la doar 0,1°C de limita istorică
5.093

62.288
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung și anunță o primăvară atipică: Cum va fi vremea de Paștele catolic
62.288

3.858
Punem hanoracul de iarnă în cui - Meteorologii anunță o vreme foarte caldă, dar dau și un avertisment
3.858

12.644
Vremea se schimbă: vânt puternic în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben
12.644

74.894
Vremea ne pregătește o surpriză: ANM anunță ce se va întâmpla în următoarele cinci zile
74.894















Comentează