Primăriile de sector vor fi împuternicite să întocmească documentaţiile cadastrale şi înscrierea în cartea funciară, în numele Municipiului Bucureşti, a unor clădiri şi terenuri municipale.
Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei.
Anterior întocmirii documentaţiilor cadastrale, sectoarele vor solicita acordul Municipiului Bucureşti. Cheltuielile pentru înscrierea în cartea funciară vor fi suportate din bugetele locale ale sectoarelor.
"Având în vedere solicitările Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-6 de transmitere în administrare a unor imobile aflate pe raza administrativ-teritorială a sectorului, întrucât nu s-a putut acoperi în integralitate întocmirea documentaţiilor cadastrale, municipiul Bucureşti axându-se pe întocmirea documentaţiilor cadastrale pentru bulevarde, străzi principale, bunuri care fac obiectul contractelor de delegare către Societatea de Transport Bucureşti, Compania Municipală Termoenergetica, bunuri aflate în administrarea ALPAB, etc., pentru a veni în sprijinul acestora, este necesar sa se împuternicească Sectoarele 1 - 6 ale Municipiului Bucureşti, prin autorităţile publice locale, să întocmească documentaţiile cadastrale şi să le înscrie în cartea funciară, în numele Municipiului Bucureşti", se menţionează în referatul de aprobare semnat de viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL).
Acesta a arătat şi într-o postare pe Facebook că inventarierea şi înscrierea în cartea funciară a bunurilor care aparţin municipiului Bucureşti este o activitate care "durează de foarte mulţi ani", fiind "dificil de realizat" doar de către Primăria Capitalei. Conform propunerii sale, PMB va intabula şi înscrie în cartea funciară străzile, parcurile, spaţiile verzi aferente marilor artere, iar primăriile de sector vor putea întocmi documentaţii cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a unor clădiri şi terenuri municipale, care se află pe raza administrativă a sectoarelor. Bujduveanu a menţionat că sectoarele au agreat soluţia.
"Singuri, am reuşit să accelerăm procesul de inventariere a patrimoniului oraşului. Numai în anul 2021 au fost recepţionate documentaţii cadastrale de înscriere a proprietăţilor Municipiului Bucureşti în carte funciară pentru o suprafaţă de cca 1.591.000 mp. De asemenea, au fost consemnate sumele pentru exproprierea unor terenuri necesare unor investiţii mari. Astăzi avem o evidenţă mult mai exactă a patrimoniului şi putem să îl utilizăm pentru a creşte veniturile municipale! Ca să finalizăm mai rapid şi mai eficient acest proces avem nevoie de sprijin din partea primăriilor de sector. Împreună cu acestea vom finaliza mai rapid inventarierea întregii suprafeţe care aparţine domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti", a precizat Bujduveanu.
Se rezolvă una dintre problemele spinoase ale Bucureștiului: Nicușor Dan cedează putere sectoarelor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

177
Donald Trump încearcă scenariul „Maduro” în Cuba, dar de data asta nu mai vrea schimbarea regimului
177

213
Lider PNL spulberă ipoteza demisiei premierului ilie Bolojan: "Scenariul nu este discutat în PNL. Este lansat de aripa pro-AUR din PSD!"
213

968
Dana Budeanu s-a enervat după ce Georgescu a spus că îl ține Dumnezeu: La muncă
968

618
Vid de putere în Iran? Lista liderilor eliminați în război. Donald Trump: 'Toți sunt morți'
618

2.435
Tren deraiat în România: traficul feroviar, oprit de urgență
2.435

624
Misiune oprită în trafic: O autospecială de poliție a fost implicată într-un accident, în Suceava, Oamenii legii au ajuns la spital
624

1.768
Investitorii pun ochii pe România: Se pornește o mega-investiție în domeniul energetic
1.768

2.768
VIDEO Marele proiect al lui Donald Trump va avea cel mai mare cost din istorie, iar SUA ar deveni aproape invincibilă
2.768

1.777
Adrian Câciu și-a cerut scuze după derapajul față de Gabriela Horga: 'Vreau să vă spun că regret și nu este ceea ce mă caracterizează'
1.777

902
Guvernul pregătește scenariul de criză pe carburanți. Ivan: 'Putem limita exporturile de carburanți dacă e nevoie'
902

1.398
Războiul din Iran cauzează doar o mică parte din creșterea prețului la carburanți: Ce se află în spatele majorărilor la pompă
1.398

1.485
Ministrul Apărării: 'Azi noapte au venit 21 de drone înspre România, dar nu au intrat. Se întâmplă, uneori, să mai intre'
1.485

2.036
Urmează două zile de foc pentru Nicușor Dan: Președintele pleacă din țară și va avea întâlniri extrem de importante
2.036
















Comentează