Mai multe ţări din America Latină se reunesc vineri la Santiago de Chile pentru a pune bazele unei noi organizaţii regionale, în locul Uniunii statelor sud-americane Unasur, paralizată de peste trei ani, informează AFP potrivit Agerpres.
Creată în 2008 la iniţiativa preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, decedat în 2013, şi a omologului său brazilian de la acea vreme, Luiz Inacio Lula da Silva, Unasur avea ca obiectiv reducerea tensiunilor regionale în America de Sud. În acelaşi timp, organizaţia cu sediul la Quito, Ecuador, creată într-un moment în care în regiune predominau guvernele de stânga, se dorea o contrapondere la Organizaţia Statelor Americane (OSA), din care fac parte şi SUA şi al cărei sediu se află la Washington.
Unasur, în care s-au înscris 12 state - Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Guyana, Paraguay, Peru, Surinam, Uruguay, Venezuela - nu s-a mai reunit însă de peste trei ani, iar din ianuarie 2017 nu mai are secretar general şi peste jumătate dintre statele membre s-au retras ori şi-au suspendat participarea. Doar Venezuela, Guyana, Surinam şi Bolivia mai fac în prezent parte din ea.
Ideea creării unei noi organizaţii, care s-ar putea numi Prosur, Forumul pentru progres, a fost lansată de preşedinţii chilian, Sebastian Pinera, şi columbian, Ivan Duque, în dorinţa de a prelua leadershipul în regiune, rol ce revine prin tradiţie Braziliei şi Argentinei.
Pinera a explicat că obiectivul este de a crea "un forum, o instanţă pentru întâlniri, dialog, colaborare, schimbul de idei, căutarea de acorduri care să permită o accelerare a progreselor pe mai multe fronturi şi ca vocea Americii de sud să se facă mai bine auzită".
Iniţiativa creării unei astfel de organizaţii, prezentată ca un forum "fără ideologii" şi fără un sediu sau secretariat permanent, a sedus guvernele conservatoare din regiune, unite în criticile la adresa regimului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, pe care îl califică drept nelegitim.
Şi-au confirmat participarea la reuniune preşedinţii din Brazilia, Jair Bolsonaro, Peru, Martin Vizcarra, Paraguay, Mario Abdo, Argentina, Mauricio Macri, şi Ecuador, Lenin Moreno. Preşedintele din Uruguay, Tabare Vasquez (stânga) va fi reprezentat de viceministrul de externe Ariel Bergamino.
A fost invitat şi Juan Guaido, opozantul lui Nicolas Maduro şi recunoscut ca preşedinte interimar de circa 50 de ţări, însă acesta nu va asista la reuniune, şi nici preşedintele de stânga al Boliviei, Evo Morales.
Se pun bazele unei noi organizții regionale în America Latină - Mai multe state din zonă se reunesc la Santiago de Chile
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

264
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
264

959
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
959

1.409
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.409

659
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
659

946
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
946

1.185
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.185

103
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
103

1.662
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.662

1.003
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.003

3.070
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.070

55
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
55

90
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
90

6.618
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.618














Comentează