Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, afirmă ca va merge marţi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) cu o variantă modificată a rectificării bugetare, în sensul că Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Pază şi Protecţie şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale vor avea alocări în plus, dar vor rămâne în continuare pe minus la rectificare, potrivit Agerpres.
"Este o întârziere nejustificată şi sper să reglăm şi din punct de vedere legal acest lucru ca pe viitor să nu mai avem o astfel de rectificare atât de mult întârziată. Noi am postat pe 3 august toate datele pe site-ul Ministerului de Finanţe şi aproape o lună de zile... Va fi o discuţie vizavi de momentul la care CSAT se poate pronunţa pe bugetul structurilor care fac parte din CSAT şi în ce formă şi la ce moment, ca să evităm astfel de situaţie total neplăcută pentru ţară în ansamblu. Pentru discuţiile de mâine o să postăm pe site o situaţie refăcută faţă de momentul 3 august. Acolo ori să fie câteva revizuiri ale acelor sume alocate. Au fost discuţii după acel moment al postării publice cu anumiţi ordonatori de credite care au venit la Ministerul de Finanţe şi cu argumentele de rigoare noi am decis să mai suplimentăm anumite zone. Dar strict pentru discuţia din CSAT, pentru cele cred că şase structuri care fac parte din CSAT, au mai intervenit şi acolo câteva modificări, în sensul de alocări suplimentare de sume", a afirmat Teodorovici la Antena 3.
Potrivit ministrului Finanţelor, la Ministerul Apărării rămâne nemodificată suma alocată, la fel ca şi la Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, la Serviciul Român de Informaţii rămâne tăierea de 113 milioane lei.
"La Serviciul de Informaţii Externe, din discuţia cu ordonatorul de credit, acolo este o influenţă pozitivă de plus 13,7 milioane lei, dar per ansamblu structura rămâne cu un minus de 2,8 milioane lei. Serviciul de Pază şi Protecţie are o modificare pozitivă, plus 7,6 milioane lei, dar pe ansamblu rămâne cu minus 15 milioane lei, pentru cheltuieli de capital ca urmare a unor plăţi efectuate în iulie-august şi ca urmare a unor necesităţi de derulare a unor proiecte cu finanţare europeană pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de anul viitor. La Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va fi o influenţă pozitivă de două milioane lei la bunuri şi servicii în vederea derulării unor achiziţii în vederea preluării preşedinţiei, dar pe ansamblu structura rămâne cu un minus de 14,1 milioane lei", a explicat Eugen Teodorovici.
Acesta a subliniat că la Preşedinţie rămâne nemodificat, respectiv o diminuare cu peste 11 milioane lei a bugetului, dar a precizat că "nu face subiectul discuţiilor de mâine, pentru că nu e parte din CSAT".
Pe de altă parte, Teodorovici a afirmat că îi va explica marţi preşedintelui Klaus Iohannis care sunt mecanismele legale pentru acordarea de despăgubiri celor afectaţi de pesta porcină africană.
"O să-i explic preşedintelui mâine care sunt mecanismele legale prin care sumele în cazul pestei porcine se pot duce către ANSVSA, fie prin realocări între ordonatori, cum deja am făcut acest lucru, fie din alocări din fondul de rezervă, dar care la acest moment este pe zero, pentru situaţii care apar (...), pentru ca lucrurile să fie cât de cât aşa cum trebuie", a mai spus şeful de la MFP
Se MODIFICĂ rectificarea bugetară pentru serviciile de informații: Bani în plus pentru SIE, SPP și STS. Pentru SRI rămâne tăierea de 113 milioane lei
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Partidul SENS solicită demararea procedurilor de audit fără majorarea tarifelor STB
0

1
Oana Țoiu, despre Mercosur: L-am văzut pe ministrul Agriculturii supărat în dreptul propriei semnături
1

784
Emoții mari pentru Nicușor Dan: se anunță încă o înfrângere în Justiție (SURSE)
784

2.092
VIDEO Grindeanu, răspuns neașteptat când a fost întrebat dacă e dispus să cedeze pentru o funcție de șef la servicii: Să fiu și mai direct!
2.092

21
Forumul de la Moisei consolidează poziția României ca pol regional de dialog juridic și sprijin pentru integrarea europeană
21

3.641
VIDEO Cutremur politic în PNL: Valeriu Iftime, șeful CJ Botoșani, anunță că ar putea pleca la alt partid
3.641

71
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza: Am constatat cu tristețe și îngrijorare că procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană a fost încetinit. Este esențial că ambele părți să păstreze deschisă ușa dialogului
71

1.107
Ion Cristoiu îl torpilează pe Radu Miruță: 'Funcția lui are o caracteristică. Zice o prostie și după trei zile o dezminte'
1.107

43
Ilie Bolojan pleacă în Germania, la invitația lui Friedrich Merz: Întâlniri cu afaceriștii și diaspora
43

2.350
Oamenii lui Bolojan anunță că susțin pachetul PSD de redresare a economiei: PNL cere niște modificări!
2.350

679
Ministrul Justiției a trimis Corpul de Control la Rahova: Închisorile vor fi monitorizate cu drone!
679

2.031
Prima reacție din Guvern după scandalul din coaliție cu asumarea răspunderii pe cele două pachete de măsuri, reforma administrativă şi relansarea ecoonomie: Trebuie să se întâmple într-un consens
2.031

2.740
VIDEO Diana Șoșoacă a descins la Cenei după uciderea lui Mario Berinde: Criminalul de 13 ani va mai comite o infracțiune
2.740

















Comentează