Uniunea Europeană înregistrează îmbunătăţiri în privinţa colectării şi a tratării apelor uzate, însă progresele nu au fost uniforme, iar în unele state membre este nevoie de o mai bună planificare şi de o finanţare sporită a acestei infrastructuri, a declarat comisarul UE pentru mediu, pescuit şi oceane, Virginijus Sinkevicius.
Comisia Europeană a publicat joi cel de al 10-lea raport referitor la punerea în aplicare a Directivei privind tratarea apelor uzate urbane. Acesta arată că s-a înregistrat o îmbunătăţire globală a colectării şi tratării apelor uzate în oraşele europene, însă nivelurile de succes diferă între statele membre, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
"Raportul confirmă că în întreaga UE există îmbunătăţiri în privinţa colectării şi a tratării apelor uzate. Normele UE au jucat un rol esenţial pentru îmbunătăţirea calităţii râurilor, lacurilor şi mărilor de pe continentul nostru şi au avut un impact benefic asupra sănătăţii şi calităţii vieţii europenilor. Cu toate acestea, progresele nu au fost uniforme, iar în unele state membre ale UE este nevoie de o mai bună planificare şi de o finanţare sporită a infrastructurii de colectare şi tratare a apelor uzate. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a stimula inovarea şi noile investiţii în acest sector peste tot în Europa", a dat asigurări Virginijus Sinkevicius.
În 2017, majoritatea statelor europene a colectat şi tratat la nivel terţiar apele uzate de la populaţiile lor. În cele 27 de state membre UE, 69% din populaţie era conectată la nivel terţiar de tratament şi 13% la nivel secundar de tratament.
Statele cu mai puţin de 80% din populaţie conectată la sisteme de tratare a apelor reziduale urbane erau Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Irlanda, Italia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.
În 2017, majoritatea statelor europene a colectat şi tratat apele reziduale urbane de la cel puţin 80% din populaţiile lor. Unele ţări construiesc facilităţi de tratare, iar cu doar 50 - 55% din populaţie sunt în prezent conectate Albania, Croaţia şi România. Între 60 şi 70% din populaţie este conectată în Bosnia şi Herţegovina, Irlanda, Italia, Serbia şi Slovacia, în timp ce în Bulgaria, Lituania, Polonia şi Slovenia între 71 şi 76% din populaţie este conectată la sisteme de tratare a apelor reziduale urbane.
În ultimii ani, investiţiile în tratarea apelor reziduale urbane, în special în statele care au aderat recent la UE, au fost direcţionate către un nivel mai ridicat al tratării (Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovenia).
Raportul face parte din eforturile Comisiei de a reduce la zero poluarea şi este publicat înaintea Strategiei privind substanţele chimice, care va fi adoptată în săptămânile următoare.
Al 10-lea raport referitor la punerea în aplicare a Directivei privind tratarea apelor uzate urbane arată că nivelul de respectare a normelor UE privind colectarea şi tratarea apelor uzate este ridicat şi chiar a crescut faţă de perioada de raportare precedentă. Aceste îmbunătăţiri contribuie la prevenirea poluării mediului. Însă, deşi tendinţa continuă să fie pozitivă, directiva nu este respectată pe deplin. Finanţarea şi planificarea continuă să reprezinte principalele provocări pentru serviciile din sectorul apei.
Conform raportului, 95% din apele uzate din UE sunt colectate, iar 88% sunt tratate biologic. Deşi tendinţa este pozitivă, continuă să fie necesare eforturi: 1% din apele uzate urbane încă nu sunt colectate, iar peste 6% nu sunt suficient de bine tratate pentru a respecta standardele de tratare secundară biologică. În multe state membre, nivelul actual al investiţiilor este prea scăzut pentru a atinge şi a menţine pe termen lung conformitatea cu directiva, iar mai multe oraşe din UE trebuie să construiască sau să modernizeze infrastructura de colectare a apelor uzate şi să construiască staţii de tratare moderne.
Un studiu al OCDE publicat recent oferă o imagine clară a lacunelor în materie de investiţii pe teritoriul Uniunii Europene. Comisia va colabora cu statele membre relevante pentru ca acestea să utilizeze la maximum posibilităţile oferite de noul cadru financiar multianual şi de Planul de redresare economică pentru Europa, prin includerea tratării apei şi a salubrităţii printre priorităţile absolute.
Raportul acoperă peste 23.500 de oraşe din UE incluse în domeniul de aplicare al directivei, în care populaţia şi industria generează în fiecare an o cantitate de ape uzate de peste 610 milioane de locuitori echivalenţi. Aceasta înseamnă în jur de 490 de milioane de căzi de apă uzată pe zi.
Se înregistrează o îmbunătăţire globală a colectării şi tratării apelor uzate în oraşele europene (CE)
Explorează subiectul
Articole Similare

14
Dragoş Pîslaru: Ambiţia în anul 2026 este să ajungem la o sumă care per total este de 20 de miliarde de euro, din care agricultura şi cu SAFE-ul vor avea vreo 5 şi restul, 15, sunt PNRR - 10, coeziune - 5
14

27
Dragos Pîslaru: Cererea de plată 3 provine dintr-o suspendare, din 2021 până în martie 2025 nu s-au făcut nişte lucruri. CSM-ul şi cei care au contestat aceste lucruri ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru modul în care se va concluziona
27

125
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza: Am constatat cu tristețe și îngrijorare că procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană a fost încetinit. Este esențial că ambele părți să păstreze deschisă ușa dialogului
125

2.995
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
2.995

2.297
VIDEO Anchetă: cum microelectronicele pentru rachetele care ucid ucrainenii ajunge în Rusia din Europa
2.297

2.011
VIDEO Steagul UE, în prim-plan la parada Indiei - ce urmează după acest gest simbolic. Ursula von der Leyen: 'Va culmina mâine'
2.011

134
VIDEO Franța: Trebuie să existe reciprocitate în acordul UE-Mercosur. România este partener strategic absolut esențial pentru Franța pe tema Mercosur
134

64
Paradă de Ziua Republicii în India: Uniunea Europeană și New Delhi pregătesc un 'acord al tuturor acordurilor'
64

160
Firea anunță fonduri masive pentru România după discuțiile cu Roxana Mînzatu: miliarde de euro pentru locuințe accesibile și Erasmus+
160

4.876
Dragoș Damian: „Geniile din analiza politică, economică și militară de la noi au ratat să comenteze cel mai important eveniment al începutului de an”
4.876

1.855
India reduce cu 40% taxele vamale pentru statele UE: Detalii despre negocierile purtate de Ursula von der Leyen
1.855

3.346
UE și India se pregătesc pentru 'mama tuturor acordurilor': ce avantaje vor avea cele două părți
3.346

4.553
Traian Băsescu avertizează: Fără Statele Unite ale Europei, cetățenii UE nu vor mai fi protejați. Urmează decizii dure pentru securitatea Europei
4.553
















Comentează