Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a fost dotat cu cinci noi concentratoare de oxigen Healthtime OC-5 cu senzor O2, destinate tratării pacienţilor infectaţi cu COVID-19, în urma unei donaţii făcute de Asociaţia Rotary Club Miercurea Ciuc şi Gedeon Richter România S.A.
Managerul SCJ Mureş, dr. Ovidiu Gârbovan, a precizat, marţi, că cele cinci concentratoare de oxigen au o valoare de 22.157,8 lei, fiind de un real folos în tratarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus.
"Conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş doreşte să mulţumească pentru această donaţie care vine atât în sprijinul pacienţilor, dar şi în sprijinul angajaţilor, uşurându-le munca, acum când nevoile sistemului sanitar sunt tot mai stringente", a arătat managerul SCJ Mureş, într-un comunicat de presă.
Până marţi, în judeţul Mureş au fost confirmate 736 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID - 19 (coronavirus), dintre care 651 persoane au fost declarate vindecate şi externate.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Mureş, 53 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecţie cu COVID-19, iar 69 de persoane diagnosticate cu această infecţie au decedat.
DSP Mureş a arătat că, marţi, 1.207 persoane se aflau în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităţilor, iar în spaţiile de carantină din judeţul Mureş sunt 30 persoane.
SCJ Mureș, dotat cu cinci noi concentratoare de oxigen pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19
București
-1°C
Articole Similare

46
Cercetătorii sugerează că neuronii ar putea comunica prin lumină
46

56
VIDEO ÎPS Teodosie și-a strâns preoții și au inițiat o nouă campanie de donare de sânge: 'Sunt tot mai dese nevoile ca cei care au probleme să poată fi recuperați prin sângele semenilor lor'
56

53
Alexandru Rogobete anunță un buget mai mare pentru 2026
53

38
Ministrul Sănătății: Crește numărul accidentelor cu trotinete electrice
38

79
Un antreprenor australian susține că a creat un vaccin împotriva cancerului pentru câinele său fără să aibă studii medicale
79

36
Investiţii de peste 73 de milioane de lei la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea în anul 2025
36

104
Alexandru Rogobete anunţă construirea a patru centre dedicate tratării persoanelor cu dependenţe şi finanţate din fonduri externe
104

102
Ministrul Sănătăţii, despre dezincriminarea consumului de droguri: "Este o discuţie întreagă"
102

53
Constanța se confruntă cu un deficit de 40 de medici de familie. CAS deschide o nouă sesiune de contractare
53

66
Lipsă de ser antibotulinic la Spitalul Județean Bihor, semnalată după o situație critică
66

47
Unifarm și B. Braun: un parteneriat strategic pentru siguranța actului medical
47

27
Spitalul din Tecuci va fi dotat cu echipamente moderne pentru depistarea rapidă a infecţiilor şi bolilor de sânge
27

63
Un nou spital de psihiatrie ar putea fi construit la Oradea
63
















Comentează