Sportiva elveţiană Corinne Suter a câştigat duminică proba de slalom super-uriaş din staţiunea canadiană Lake Louise, contând pentru Cupa Mondială de schi alpin, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Suter, 28 ani, campioană olimpică la coborâre, la primul ei succes din acest sezon al Cupei Mondiale, le-a devansat în clasament pe Cornelia Huetter (Austria), cu două sutimi, şi pe norvegianca Ragnhild Mowinckel, cu 16 sutimi.
Italianca Sofia Goggia, care a câştigat cele două probe de coborâre de la Lake Louise de vineri şi sâmbătă, s-a clasat acum a cincea, la 36/100 de învingătoare. Anul trecut, italianca reuşise trei victorii la Lake Louise (două coborâri şi un slalom super-uriaş).
Lake Louise găzduit prima cursă a sezonului de slalom super-uriaş, asftel că lider în clasamentul acestei probe este Suter, cu 100 puncte.
În clasamentul general al Cupei Mondiale, americanca Mikaela Shiffrin, care nu a concurat în acest weekend, se menţine lider cu 265 puncte, urmată de Sofia Goggia (245), Corinne Suter (240), elveţianca Wendy Holdener (240), slovaca Petra Vlhova (220) etc.
Cupa Mondială se mută la Sestriere (Italia), în weekend-ul viitor, unde sunt prevăzute o probă de slalom uriaş şi una de slalom.
Schi apin: Corinne Suter (Elveţia), victorioasă în slalomul super-uriaş de la Lake Louise
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

82
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
82

21
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
21

58
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
58

89
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
89

263
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
263

1.097
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.097

35
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
35

44
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
44

293
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
293

27
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
27

22
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
22

4.811
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.811

10
Atletico Madrid – Getafe 1-0
10
















Comentează