Comisia Europeană a aprobat joi o schemă de protecţie a reşedinţei primare, introdusă de autorităţile din Grecia pentru a veni în sprijinul celor care riscă să îşi piardă casele din cauza faptului că întâmpină dificultăţi la plata ratelor la creditele ipotecare, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Executivul comunitar a apreciat că schema nu încalcă prevederile comunitare privind acordarea de ajutoare de stat.
Schema, care dispune de un buget anual de aproximativ 132 milioane de euro, impune criterii stricte de eligibilitate cu privire la valoare reşedinţei primare şi veniturile debitorilor pentru a se asigura că se concentrează doar pe cei care au cu adevărat nevoie de sprijinul statului.
Debitorii eligibili pot primi un grant din partea guvernului care corespunde cu 20 până la 50% din valoarea ratei lunare, în funcţie de veniturile lor, atât timp cât reiau plata ratelor. Dacă debitorul încetează să îşi mai plătească ratele, băncile pot demara procedurile de executare silită în cazul proprietăţii.
"Comisia a ajuns la concluzia că, în ceea ce priveşte persoanele fizice, inclusiv cele care au o activitate economică, măsură nu implică niciun ajutor de stat", a subliniat Executivul comunitar. De asemenea, în condiţiile în care toate băncile greceşti participă la această schemă, măsură nu creează discriminări în rândul băncilor şi va ajuta la reducerea poverii creditelor neperformante din sectorul bancar din Grecia.
Băncile din Grecia se luptă cu credite neperformante în valoare de aproximativ 80 de miliarde euro, o moştenire a crizei financiare care a şters un sfert din Produsul Intern Brut al Greciei şi a dus rata şomajului la un nivel record de 28%.
"Schema este bine ţintită şi limitată în timp şi domeniu de aplicare, aşa cum cer regulile UE", susţine Comisia.
Schema Greciei de protejare a celor care riscă să îşi piardă casele, aprobată de UE
Explorează subiectul
Articole Similare

59
Plan european pentru IMM-uri: Inițiativa lansată de Victor Negrescu
59

41
Victor Negrescu propune un mecanism european pentru digitalizarea IMM-urilor
41

6.429
Din inima Europei, Dan Nica a răbufnit: "Mă deranjează. Iau foc. Plătim un preț nemeritat la energie electrică"
6.429

3.061
Înțelegerea de la Cracovia făcută de țările E5: apare un nou pol de putere în NATO, condus de Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Marea Britanie
3.061

6.939
UE introduce restricții la plățile în numerar: Cum vor funcționa cumpărăturile în 2027
6.939

6.591
Gheorghe Piperea lansează un avertisment cu privire la criza ocupanților ilegali/ Situația este dramatică în Vest
6.591

5.833
Cum se rezolva rapid scandalul pensiilor magistraților - Judecătorul Mateescu: Putea fi reglat în 5 minute!
5.833

3.973
Franța protestează puternic față de Consiliul Păcii, patronat de Donald Trump: UE n-ar fi trebui să asiste la eveniment
3.973

4.272
Război total – Banca Centrală Europeană dă cea mai mare amendă din istorie unei bănci americane, JP Morgan
4.272

86
Europarlamentarul ECR, Serban Dimitrie Sturdza: ”Guvernul României nu practică diplomația și este un risc pentru securitatea noastră regională”
86

8
Andi Cristea: Inegalitățile economice nu sunt simple statistici din rapoarte
8

23
Andi Cristea: Trăim într-o schimbare de epocă. Nu doar o criză, nu doar o tranziție, ci o transformare profundă a felului în care funcționează societatea noastră
23

19
Andi Cristea: Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, o zi a memoriei, a responsabilității și a adevărului
19

















Comentează