Rămăşiţele pământeşti a cel puţin 32 de persoane au fost descoperite în gropi comune în statul mexican Nayarit (centru-vest), au anunţat marţi autorităţile locale, citate de AFP, informează agerpres.ro.
''Prima groapă comună a fost localizată sâmbătă. Ea conţinea osemintele a nouă persoane'' şi se află într-o zonă rurală aproape de o plantaţie de bananieri, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul autorităţilor judiciare, sub acoperirea anonimatului.
Ulterior, în cursul zilei, o altă sursă din cadrul autorităţilor judiciare a indicat că numărul persoanelor ale căror oseminte au fost găsite ar fi 32 şi că acţiunile de căutare continuă.
În Sinaloa şi Jalisco, state vecine cu Nayarit, au loc confruntări între două carteluri puternice ale drogurilor pentru controlul traficului cu droguri. Potrivit unor cifre oficiale, 117 persoane au fost date dispărute anul trecut în Nayarit.
La sfârşitul lui noiembrie 2017, în ţară au fost înregistrate 23.101 omoruri, o cifră record de la instituirea statisticilor în 1997.
Începând din 2006, Mexicul se confruntă cu un val de violenţă, soldat cu peste 200.000 de morţi şi circa 30.000 de dispăruţi.
Experţii sunt de părere că violenţele sunt consecinţa îndeosebi a războiului împotriva narcotraficanţilor, lansat în 2006 de către guvern cu ajutorul armatei, care a dus la fragmentarea cartelurilor în celule mai mici şi mai violente.
Scenă ȘOCANTĂ în Mexic: Rămășitele pământești a cel puțin 32 de persoane, descoperite în gropi comune
București
-1°C
Articole Similare

0
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
0

886
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
886

2.245
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
2.245

1.909
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
1.909

801
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
801

37
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
37

7.238
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
7.238

3.220
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.220

61
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
61

6.523
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
6.523

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

4.857
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
4.857

6.897
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
6.897
















Comentează