Legea Minelor este gata, cea a apelor minerale se finalizează zilele acestea, iar cuantumul redevenţelor aferent resurselor respective va fi stabilit în legile specifice, a declarat luni ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, potrivit Agerpres.
"La începutul săptămânii trecute a avut loc o şedinţă de lucru pentru definitivarea Legii Minelor. În această şedinţă a fost convenită varianta finală a proiectului de lege, în care au fost incluse şi prevederile privind cuantumul redevenţelor. Tot cu acest prilej, s-a decis ca varianta optimă de reglementare a redevenţelor să fie cea de introducere a acestora în legislaţia specifică fiecărui domeniu/resursă. Pentru data de 21 iunie este stabilită o altă şedinţă de lucru în vederea elaborării normelor metodologice pentru aplicarea Legii Minelor, norme ce vor însoţi legea pe circuitul de avizare şi aprobare", a precizat ministrul Economiei, în plenul Senatului,la dezbterea moţiunii simple "Daniel Andruşcă - piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România".
Andruşcă a menţionat că în cursul acestei săptămâni este programată o reuniune a grupului de lucru pentru definitivarea proiectului de lege privind apele minerale, proiect ce trebuie să parcurgă concomitent cu legea Minelor etapele de avizare şi aprobare.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei intitulată "Daniel Andruşcă - piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România" a fost respinsă luni în plenul Senatului.
Scăpat de moțiunea simplă, Andrușcă e plin de optimism: 'Legea Minelor e gata, mai e puțin la Legea Apelor Minerale'
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

549
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
549

371
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
371

834
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
834

40
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
40

430
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
430

1.646
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
1.646

887
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
887

1.279
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.279

1.869
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.869

3.346
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
3.346

4.291
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
4.291

1.741
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.741

700
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
700
















Comentează