Ancheta care priveşte acuzaţiile de bullying formulate împotriva lui Meghan Markle, soţia prinţului Harry al Marii Britanii, a dus la o ameliorare a procedurilor interne, însă concluziile sale nu vor fi făcute publice, a dezvăluit o sursă de la Palatul Buckingham, informează AFP, scrie AGERPRES.
Niciun detaliu nu a fost comunicat în legătură cu reformele efectuate de departamentul de resurse umane de la Palatul Buckingham, pentru a se garanta astfel anonimatul celor care au participat la această anchetă independentă, potrivit aceleiaşi surse.
După ce cotidianul britanic The Times a dezvăluit în martie 2021 că soţia prinţului Harry a fost acuzată de comiterea unor fapte de hărţuire şi intimidare în perioada când a locuit la Palatul Kensington din Londra - înainte să se retragă alături de soţul ei din rândul membrilor activi ai monarhiei din Marea Britanie -, biroul de presă de la Palatul Buckingham a publicat un comunicat în care a precizat că familia regală britanică se declară "extrem de preocupată" de acea chestiune.
"Membrii personalului angajat în acea perioadă, inclusiv cei care au părăsit între timp casa regală, vor fi invitaţi să participe la anchetă pentru a vedea dacă anumite învăţăminte pot fi trase din acest lucru", a anunţat biroul de presă de la Palatul Buckingham, adăugând că "nu tolerează şi nu va tolera niciodată hărţuirea şi intimidarea la locul de muncă".
Potrivit The Times, o plângere pentru fapte de bullying comise asupra unor asistenţi a fost depusă în octombrie 2018 de Jason Knauf, care ocupa pe atunci funcţia de director de comunicare al cuplului princiar Harry-Meghan.
Meghan Markle a dezminţit acuzaţiile formulate împotriva ei.
Suplimentul duminical Sunday Times a publicat recent un articol despre reformele interne de la Buckingham Palace evocate joi, precum şi despre decepţia participanţilor la anchetă, care s-au plâns că acel raport va fi "îngropat" odată cu decizia de a nu-i face publice concluziile.
Anunţul a fost făcut cu ocazia prezentării raportului anual privind finanţele familiei regale britanice.
Pentru anul fiscal 2021-2022, cheltuielile s-au ridicat la 102,4 milioane de lire sterline (118 milioane de euro), în creştere cu 17% în raport cu anul precedent, mai ales din cauza costurilor ocazionate de renovările în curs de desfăşurare la Palatul Buckingham, care au crescut cu 41% şi au ajuns la 54,6 milioane de lire sterline.
Alocaţia anuală ("sovereign grant") acordată de Trezoreria publică, fixată la 15% din veniturile generate de Patrimoniul Coroanei ("Crown Estate"), a fost stabilită la 86,3 milioane de lire sterline, în creştere cu 400.000 de lire sterline în raport cu anul precedent.
Sovereign Grant permite finanţarea cheltuielilor fixate pentru activităţile oficiale de reprezentare a suveranului din Marea Britanie şi a membrilor familiei sale, referindu-se mai ales la plăţi privind salariile angajaţilor, întreţinerea şi administrarea palatelor regale, călătoriile şi recepţiile oficiale.
Scandalul acuzaţiilor de bullying formulate împotriva lui Meghan Markle: Palatul Buckingham îşi ameliorează procedurile interne
Explorează subiectul
Articole Similare

844
VIDEO Anchetă: cum microelectronicele pentru rachetele care ucid ucrainenii ajunge în Rusia din Europa
844

14
Europa, luna lui Jupiter, ar putea transporta ingredientele vieții în oceanul său subglacial
14

1.307
Europa spune adio gazului rusesc: Uniunea Europeană interzice importurile din Rusia
1.307

13
O astronaută a fost numită 'Australianul Anului 2026'
13

1.440
VIDEO Steagul UE, în prim-plan la parada Indiei - ce urmează după acest gest simbolic. Ursula von der Leyen: 'Va culmina mâine'
1.440

39
Tribunalul din Paris decide în februarie dacă Nicolas Sarkozy va purta din nou brățară electronică
39

47
Fostul preşedinte filipinez Rodrigo Duterte va fi audiat de Curtea Penală Internațională pe 23 februarie
47

98
Stare de urgență în Cipru din cauza crizei apei: Apel către populație pentru reducerea consumului
98

4.104
Ministrul Justiției explică cum a evadat omul de afaceri turc care a ucis un polițist de la Rahova: Psihologii i-au dat permisie!
4.104

108
Crima care a șocat Franța: A început procesul în apel pentru decapitarea profesorului Samuel Paty
108

63
Comisia Europeană deschide o investigație împotriva platformei X
63

51
Blocada asupra internetului din Iran intră în a treia săptămână
51

94
Germania, lovită de ninsori și ploaie înghețată: Traficul a fost dat peste cap
94

















Comentează