Republicanii au blocat marţi în Senatul Statelor Unite un proiect democrat de reformă electorală, expunând diviziuni profunde în jurul unor probleme cruciale pentru democraţie: dreptul la vot şi diferitele moduri de acces la urne, în centrul contestării rezultatului prezidenţialelor de către Donald Trump, comentează AFP.
A fost un simplu vot procedural, dar încărcat de simbol, care a expus aceste diviziuni, informează Agerpres.
Toţi republicanii prezenţi în sală s-au opus deschiderii dezbaterilor asupra vastului proiect democrat de reformă electorală, dând uitării acest text, cel puţin pentru moment.
O "lovitură de forţă" democrată pentru a prelua puterea sau un bastion pentru a lupta împotriva încercării "coordonate" republicane de a restricţiona dreptul la vot?
Cei doi lideri ai partidelor din Senat şi-au redat marţi viziunile asupra acestui proiect de lege, prezentat într-o ţară încă sub şoc după asaltul violent asupra Capitoliului de către partizanii lui Donald Trump care negau, la fel ca el, victoria lui Joe Biden.
Noul preşedinte american a susţinut acest proiect, despre care a spus că este necesar pentru a contracara atacurile "absolut fără precedent" asupra dreptului de vot ale minorităţilor.
"Democraţia este în pericol, aici în America", a insistat marţi Casa Albă într-un comunicat.
Alt semn al importanţei pe care administraţia Biden a acordat-o acestei iniţiative: vicepreşedinta ţării, Kamala Harris, a prezidat votul.
"Marea minciună a lui Donald Trump s-a răspândit ca un cancer" printre republicani, a declarat în Cameră liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer.
Această "minciună" reprezintă multiplele acuzaţii de fraudă electorală pe care fostul preşedinte republican le-a formulat în legătură cu alegerile prezidenţiale din 2020.
Din cauza pandemiei, au fost autorizate mai multe opţiuni pentru depunerea buletinului de vot - votul anticipat, prin poştă, cu termene uneori prelungite sau urne accesibile pe stradă.
Toate acuzaţiile de fraudă masivă au fost respinse, inclusiv de judecători numiţi de administraţia Trump.
Dar la cinci luni după ce a părăsit Casa Albă, omul de afaceri încă nu a recunoscut în mod explicit victoria lui Joe Biden. "Alegerile prezidenţiale din 2020 au fost trucate!", a scris el marţi din nou.
Pentru a preveni repetarea acestor presupuse fraude, aproximativ cincisprezece state conduse de republicani au adoptat legi electorale restrictive de la începutul anului. Şi au fost introduse aproximativ 400 de proiecte de lege.
Pentru Chuck Schumer, aceasta este "cea mai mare iniţiativă de restricţionare a votului de cel puţin 80 de ani", în epoca segregării rasiale.
Uriaşa reformă electorală propusă de democraţi intenţionează în special să lărgească posibilităţile de înscriere pe listele electorale, inclusiv în ziua votului, să oblige statele să permită votul în avans, să solicite mai multă transparenţă în ceea ce priveşte finanţarea campaniei electorale, precum şi pe preşedintele Statele Unite, obligându-l să-şi prezinte declaraţiile fiscale.
Scandal uriaș în SUA, între republicani și democrați: 'fantoma' lui Donald Trump bântuie Senatul
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

285
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
285

2.417
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
2.417

2.136
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.136

46
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
46

3.690
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
3.690

83
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
83

2.804
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.804

104
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
104

1.690
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.690

4.832
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.832

2.202
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.202

93
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
93

48
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
48

















Comentează