Solistul trupei italiene Maneskin, câştigătoarea celei de-a 65-a ediţii a concursului Eurovision, se va supune unui test antidrog după un comportament semnalat ca fiind suspect în timpul competiţiei muzicale, au anunţat duminică organizatorii concursului, relatează AFP.
"Grupul a respins ferm acuzaţiile de consum de droguri, iar cântăreţul în cauză (Damiano David) se va supune în mod voluntar testării la întoarcerea în ţară", a declarat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) într-un comunicat, informează Agerpres.
"Au cerut chiar ei noaptea trecută, însă acest lucru nu a putut fi organizat imediat de EBU", se precizează în comunicat.
Damiano David va fi supus unui test antidrog la întoarcerea în Italia, după controversa provocată de un videoclip devenit viral în care poate fi văzut aplecându-se şi atingând masa cu nasul în plină competiţie, sâmbătă la Rotterdam, imagini care au fost văzute în direct în întreaga lume.
Cântăreţul a fost întrebat despre incident în timpul conferinţei de presă a trupei câştigătoare şi a explicat că s-a aplecat pentru că chitaristul Thomas Raggi tocmai spărsese un pahar.
"Nu consum droguri. Vă rog, băieţi. Nu spuneţi asta. Fără cocaină. Vă rog să nu spuneţi asta", a răspuns Damiano David.
Grupul a scris apoi pe contul său de Instagram: "Suntem pregătiţi să ne supunem testelor deoarece nu avem nimic de ascuns". "Suntem cu adevărat şocaţi pentru că unii spun că Damiano consumă droguri. Suntem cu adevărat ÎMPOTRIVA drogurilor şi nu am prizat niciodată cocaină", au dat ei asigurări.
Formaţia italiană Maneskin, alcătuită din patru membri, trei băieţi şi o fată, a fost declarată câştigătoarea concursului Eurovision 2021, desfăşurat în Olanda.
Grupul a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil ''garage rock'', intitulată ''Zitti e buoni'', care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.
Maneskin au câştigat cu aceeaşi melodie şi marele premiu la ediţia 71 a festivalului cântecului de la San Remo din 2021.
Scandal uriaș, după Eurovision: acuzat că a luat droguri, solistul trupei Maneskin va face test antidrog
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

659
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
659

5.048
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
5.048

33
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
33

4.450
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
4.450

2.522
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.522

26
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
26

63
În plin război, iranienii nu au dispoziţia necesară pentru a se pregăti pentru Anul Nou Persan
63

25
Un mistreţ şi-a făcut apariţia într-un mall din Berlin
25

10
Fosile de dinozauri descoperite în Brazilia dezvăluie o nouă specie gigantică (studiu)
10

17
Tablouri de Picasso declarate furate: Doi reprezentanţi ai pieţei de artă vor fi judecaţi la Paris
17

8
Bradley Cooper ar putea regiza şi juca în următorul film din franciza "Ocean's 11"
8

17
Valentino combină stilul anilor 1980 cu splendoarea barocă în noua colecţie toamnă-iarnă prezentată la Roma
17

21
Târgul de la Maastricht, supranumit "Davosul pieţei de artă", s-a deschis joi
21















Comentează