Scandal răsunător de corupţie: Președinta Coreii de Sud, AUDIATĂ de parchet

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 13-11-2016

Actualizat: 13-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parchetul din Seul o va audia săptămâna viitoare pe şefa statului, Park Geun-Hye, implicată într-un scandal răsunător de corupţie având-o în centru pe confidenta sa şi care a declanşat manifestaţii uriaşe în cadrul cărora participanţii i-au cerut demisia, potrivit agenţiei Yonhap, citată de AFP, scrie agerpres.ro

"Trebuie să o audiem pe preşedintă marţi sau cel mai târziu miercuri", a spus o sursă din parchetul din Seul, citată duminică de agenţia sud-coreeană. Parchetul a trimis o notă în acest sens la preşedinţie şi "aşteaptă un răspuns sincer", potrivit acestei surse.

Scene de GROAZĂ într-un complex rezidenţial din Bucureşti: Tânără ucisă, iubitul înjunghiat


Scandalul zdruncină de trei săptămâni Coreea de Sud, implicând-o pe amica de 40 de ani a preşedintei Park Geun-Hye, arestată între timp. 

Această confidentă din umbră este acuzată că s-a servit de relaţiile de amiciţie cu dna Park pentru a constrânge companii ca Samsung să facă donaţii unor fundaţii îndoielnice, fonduri de care ea s-a servit în scopuri personale.

Premieră pentru Traian Băsescu: Cu cine a votat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova


Dna Park este suspectată că şi-a ajutat prietena să obţină funanţări pentru fundaţiile în cauză şi că i-ar fi permis să se ocupe de afaceri de stat, inclusiv având un cuvânt de spus cu privire la numirea unor înalţilor funcţionari. 

Apelurile la demisia preşedintei sud-coreene s-au înmulţit în ultimele zile. Sâmbătă, o manifestaţie a reunit circa 1 milion de protestatari, potrivit organizatorilor, circa 260.000, conform poliţiei. Aceasta este cea mai importantă manifestaţie din Coreea de Sud în ultimii aproape 30 de ani.

Google News
Comentează
București
Temperatură4°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri