Grupul Bursa de Valori Bucureşti a obţinut un profit net consolidat în suma de 3,83 milioane de lei, în primele 9 luni ale anului, în scădere cu 52% sau 4,08 milioane de lei lei, comparativ cu primele 9 luni din 2020, fiind direct influenţat de scăderea rezultatului operaţional, scădere parţial compensată de evoluţia favorabilă a rezultatului financiar, conform unui raport al BVB, conform agerpres.
Veniturile operationale consolidate ale Grupului BVB în primele 9 luni ale acestui an au fost de 32,68 milioane de lei, fiind în creştere cu 3% sau 1,05 milioane de lei, pe fondul avansului semnificativ al veniturilor segmentelor post-tranzacţionare şi registru.
Cheltuielile operaţionale consolidate au crescut cu 27% în primele 3 trimestre ale 2021, respectiv 6,56 milioane de lei, de la 24,44 milioane de lei la 31 milioane de lei în principal, ca urmare a avansului cheltuielilor generate de activitatea filialei CCP.RO, bazele funcţionării CCP.RO fiind puse în a doua parte a anului 2020, impactul net în 2021 fiind de de 4,23 milioane de lei, şi a unui nivel mai ridicat al cheltuielilor cu servicii prestate de terţi, rezultat al noilor proiecte derulate la nivelul Grupului BVB.
Profitul operaţional consolidat al Grupului BVB în primele 9 luni din 2021 a fost în suma de 1,67 milioane de lei, în scădere de la 7,19 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2020, urmare a avansului cheltuielilor operaţionale consolidate generate de proiectele derulate la nivelul Grupului BVB, în principal proiectul Contrapărţii Centrale, în curs de implementare prin filiala CCP.RO.
Veniturile financiare nete consolidate au fost mai mari cu 33% comparativ cu primele 9 luni din 2020, de la 2,22 milioane de lei la 2,95 milioane de lei.
Potrivit raportului, profitul net individual al BVB a fost de 5,53 milioane de lei în primele 9 luni ale anului, faţă de 8,76 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2020, în scădere cu -37%, cu o marjă netă de 30%.
Profit net individual al Depozitarului Central a fost de 2,05 milioane de lei lei, la 9 luni, în creştere cu 102% comparativ cu perioada similara a anului 2020, ca urmare a impactului pozitiv generat de creşterea veniturilor operaţionale.
CCP.RO Bucharest nu a înregistrat venituri operaţionale în primele 9 luni din 2021. Pierderea netă, înregistrată de CCP.RO individual în primele 9 luni din 2021 a fost de 3,18 milioane de lei, faţă de 0,93 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul înregistrării unei pierderi operaţionale mai mari, acoperită parţial de avansul profitului financiar.
Scădere drastică a profitului pentru Bursa de Valori Bucureşti în primele 9 luni ale anului
București
11°C
Articole Similare

3
Uniunea Europeană acordă Germaniei încă 4,6 miliarde de euro pentru investiții în energia verde și mobilitatea electrică
3

9
Bursa de Valori București a închis pe roșu şedinţa de vineri
9

29
Veste bună pentru iubitorii de cafea: Recolta record duce la scăderea prețului
29

2.401
Hackeri pro-iranieni susțin că au atacat site-ul ANAF după declarațiile lui Nicușor Dan despre baza de la Kogălniceanu
2.401

1.405
Claudiu Năsui (USR) desființează bugetul pe 2026 și avertizează: 'Cifrele sunt mai realiste, dar imaginea generală nu este pozitivă / Statul nu strânge cureaua'
1.405

1.378
Înmormântările vor fi mai scumpe. Serviciile funerare își vor majora prețurile dacă ajutorul de deces va crește
1.378

1.505
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.505

17
Irlanda și Marea Britanie își dau mâna pentru consolidarea securității economice
17

1.209
Operatorii feroviari acuză Guvernul și amenință cu sesizarea Comisiei Europene: 100.000 de locuri de muncă ar putea fi în pericol
1.209

18
Portugalia prelungește reducerea taxelor pe combustibil pentru a combate creșterea prețurilor
18

18
FOTO Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, întâlnire cu Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România: Am reliefat rolul Portului Constanţa ca hub logistic strategic la Marea Neagră
18

48
Europa trebuie să acționeze rapid: Războiul din Orientul Mijlociu pune în pericol stabilitatea economică europeană
48

2.084
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.084
















Comentează