Satu Mare: Microbuz blocat pe un drum inundat; trei pasageri au fost evacuaţi

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 19-12-2022

Actualizat: 19-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Trei persoane au fost evacuate, luni dimineaţa, dintr-un microbuz rămas blocat în apa laculului de la Călineşti Oaş, care a ieşit pe un drum comunal, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare.

"În această dimineaţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Someş' al judeţului Satu Mare a fost alertat să intervină la evacuarea unei autoutilitare, marca Mercedes Sprinter, care a rămas împotmolită din cauza ieşirii barajului din matcă, a lacului Călineşti Oaş. A intervenit Punctul de lucru Turţ cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, cu 3 cadre militare şi Serviciul SVSU Călineşti Oaş cu un buldoexcavator cu cupă din dotarea primăriei. La operaţiunea de salvare a luat parte şi domnul primar, Birtoc Vasile Dinu. Cele trei victime blocate în autoturism au fost evacuate fără a necesita îngrijiri medicale", precizează sursa citată.

Primăria Călineşti Oaş atrage atenţia participanţilor la trafic să respecte traseul drumurilor publice şi să nu aleagă drumurile vicinale.

Google News
Comentează
București
Temperatură4°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri