Sărbătorile zilei din 4 septembrie 2025 - Sf. Sfințit Mc. Vavila, episcopul Antiohiei; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Petroniu
Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Vavila, episcopul Antiohiei; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Petroniu
Greco-catolice
Sf. ep. m. Vavila; Sf. pf. Moise
Romano-catolice
Ss. Rozalia, fc.; Moise, profet
Sfântul Mucenic Vavila este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 4 septembrie.
Sfântul Vavila a fost episcop al Antiohiei și, arhiereu fiind, l-a împiedicat pe împăratul roman Numerian (283-284) să intre în biserica din Antiohia.
Din fața ușilor, l-a împins înapoi cu mâna în piept și i-a spus că nu i se cade împăratului, care este închinător la idoli, să intre în biserica Dumnezeului Celui Viu și să o necinstească cu intrarea lui.
'Când s-a apropiat împăratul de ușă, Sfântul Vavila a arătat o asemenea îndrăzneală că, punându-și dreapta sa în pieptul lui, l-a oprit și l-a împins afară din biserica lui Dumnezeu, încât s-a întors împăratul rușinat. Că deși voia să intre cu sila, având cu el slujitori și ostași, însă îl oprea o putere dumnezeiască prin Sfântul Vavila și nu lăsa pe acel necurat nici măcar să se atingă de biserică. Căci cuvintele lui Vavila ca și cuvintele îngerului erau, și înfricoșau pe sufletul cel îndrăzneț și fără Dumnezeu. Afară de aceasta s-a îndoit împăratul și de popor, temându-se ca nu cumva să se facă ceartă și tulburare, pentru că multă mulțime de credincioși se adunase acolo în acea vreme'. (Viețile Sfinților)
Înainte de a încerca să intre în biserică, Numerian adusese jertfe sângeroase în templu pe care le amestecase cu sânge nevinovat, căci atunci înjunghiase cu mâna sa un copil, 'un mic prunc împărătesc, pe care îl avea zălog de la oarecare împărat barbar, pentru o pace nestricată și trainică'.
'Căci când purtase război cu împăratul acela și nu putea unul pe altul să se biruiască, făcură pace între ei și o întăriră cu jurăminte, încheind prietenie între dânșii. Spre adeverirea acelei păci neschimbate și a prieteniei, împăratul barbar a dat lui Numerian pe fiul său, tânăr copilaș, și l-a încredințat în grija lui, ca un tată să-l crească și ca pe un fiu firesc al său să-l aibă la sine. Numerian, luând copilul împărătesc cu înșelăciune, îndată și-a arătat cruzimea cea fără omenie, căci a stricat pacea cu împăratul acela, nebăgând în seamă jurământul și defăimând prietenia lui, și singur, cu mâna sa, a junghiat pe fiul împărătesc în capiștea urâților săi zei'. (Viețile Sfinților)
Răbdând mustrarea arhiereului în tăcere, împăratul păgân s-a dus cu mânie la palat. A doua zi, i-a răsplătit însă Sfântului Vavila îndrăzneala, dând foc bisericii, iar pe ierarh pedepsindu-l cu închisoarea și cu moartea.
Când era dus de ostași la tăiere, Vavila cânta cuvintele din Psalmii lui David: 'Întoarce-te sufletul meu la odihna ta, că Domnul bine a făcut ție!'. (Viețile Sfinților)
* Sfântul Proroc Moise, conducătorul evreilor din Egipt spre Canaan, a primit pe Muntele Sinai Tablele Legii (două lespezi de piatră pe care erau scrise cele Zece Porunci). Legea a fost scrisă de Însuși Dumnezeu și a fost înmânată lui Moise spre a fi dată poporului.
Sfântul Vasile cel Mare arată că Moise este autorul Cărții Facerii (Geneza) a Vechiului Testament, una dintre cele cinci scrieri ale Pentateuhului.
'Moise este cel care a scris cartea aceasta (Cartea Facerii). Moise, acel bărbat vestit, despre care Scriptura a dat mărturie că era plăcut lui Dumnezeu încă de pe când era copil de sân. Pe acesta l-a înfiat fiica lui Faraon, l-a crescut împărătește și i-a dat pentru instruirea lui dascălii înțelepți ai egiptenilor.
Când era de optzeci de ani, a văzut pe Dumnezeu, atât cât este cu putință unui om să-l vadă; dar mai bine spus, atât cât nimeni nu l-a putut vedea, după cum dă mărturie Însuși Dumnezeu: 'De este între voi vreun proroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie și în somn vorbesc cu el. Nu tot așa am grăit și cu robul Meu Moise, - el este credincios în toată casa Mea: Cu el grăiesc gură către gură, la arătare și aievea, iar nu în ghicituri, și el vede fața Domnului (Num. 12, 6-8)' '. ('Omilii la Hexaemeron', Sfântul Vasile cel Mare)
Așadar, Sfântul Proroc Moise a fost învrednicit, la fel ca îngerii, să vadă pe Dumnezeu față către față și vorbește despre cele pe care le-a auzit de la Dumnezeu, spune Sfântul Vasile cel Mare. (surse: vol. 'Viețile Sfinților'; 'Omilii la Hexaemeron', Sfântul Vasile cel Mare)


































Comentează