Ortodoxe
Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei (Dezlegare la peşte)
Greco-catolice
Sf. ap. Bartolomeu şi Barnaba
Romano-catolice
Preasfânta Inimă a Lui Iisus
Ss. Barnaba, ap.; Ioan de Facundo, pr.; Fer. Iolanda, călug.
Sfinţii Apostoli Bartolomeu şi Barnaba sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 11 iunie.
Sfântul Bartolomeu, unul dintre cei doisprezece apostoli, este pomenit în Evangheliile sinoptice (primele trei evanghelii din Noul Testament după Matei, Marcu şi Luca) şi în Faptele Apostolilor. Prăznuirea lui de către Biserică se face în 11 iunie, împreună cu Sfântul Apostol Barnaba, şi în 25 august, când se sărbătoreşte Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu.
După Cincizecime, Sfântul Apostol Bartolomeu a mers împreună cu Sfântul Apostol Filip în Siria şi în Asia de Sus, pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. În aceste ţinuturi, umblând uneori împreună, alteori despărţiţi prin cetăţi şi apoi iarăşi întâlnindu-se, întorceau pe mulţi oameni către Dumnezeu.
"Ei au trecut prin toate cetăţile Lidiei şi ale Misiei, binevestindu-le dreapta credinţă, şi suferind multă mâhnire şi scârbă de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, închişi prin temniţe şi loviţi cu pietre. Dar, cu toate acele ispite şi bătăi, păzindu-se vii, cu darul lui Dumnezeu, se sârguiau spre ostenelile ce le erau înainte întru bună-vestirea lui Hristos" (Vieţile Sfinţilor).
În Hierapolis, cei doi sfinţi apostoli au fost crucificaţi cu capul în jos. Au fost daţi jos de pe cruce în timpul unui mare cutremur, care i-a înspăimântat pe prigonitori, însă Sfântul Filip şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, pe când voiau să-l de jos de pe lemn.
Sfântul Bartolomeu a suferit moarte martirică în Armenia, unde a reuşit să aducă la credinţa creştină locuitorii mai multor cetăţi.
Creştinii i-au îngropat trupul, dar datorită minunilor care se întâmplau lângă sfintele moaşte, păgânii au aruncat sicriul său în mare. Sicriul a ajuns în insula Lipara, unde a fost înmormântat într-o biserică. De aici, moaştele sale au fost trimise la Roma.
Sfântul Barnaba s-a născut în insula Cipru. A fost unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului. Îl cunoştea din tinereţe pe Saul din Tars (mai târziu Sfântul Apostol Pavel), studiind amândoi la şcoala lui Gamaliel, conducătorul uneia din principalele şcoli rabinice ale vremii (din partida fariseilor) şi membru al Sinedriului.
După convertirea Sfântului Pavel, Sfântul Barnaba este cel care a dat mărturie despre fostul prigonitor, în faţa celorlalţi apostoli şi a creştinilor.
A fost martirizat în insula Cipru, fiind ucis cu pietre, şi a fost înmormântat de către Sfântul Marcu.
* Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei, s-a născut în anul 1877, într-o familie nobiliară. Valentin Voino-Iaseneţki, numele său de mirean, a primit o educaţie deosebită. Înclinând mai întâi spre pictură, dorinţa de a-şi ajuta semenii l-a făcut să se înscrie însă la Facultatea de Medicină din Kiev.
În anul 1904, în timpul războiului ruso-japonez, va sluji ca medic chirurg, în serviciul Crucii Roşii, adică fără salariu.
În 1917, Valentin se stabileşte împreună cu familia, soţia şi cei patru copii, în oraşul Taşkent, unde primeşte postul de medic-şef al spitalului din localitate. După moartea timpurie a soţiei sale, Ana, va rămâne singur cu cei patru copii.
A fost hirotonit preot în anul 1921 şi în scurt timp a primit numele monahal de Luca. În anul 1923, părintele Luca ajunge episcop al regiunii Taşkent.
După hirotonia întru arhiereu, a fost arestat şi a început pătimirea Sfântului Luca, care a însemnat mulţi ani de pribegie şi suferinţe în închisorile sovietice.
Sfântul Ierarh Luca a primit acceptul de a opera în spitalele de prin închisori, pentru faptul că era un bun chirurg.
În anul 1946, după terminarea perioadei de detenţie, datorită meritelor deosebite în studiul medicinei, cât şi pentru lucrarea "Eseu despre chirurgia infecţiilor septice", Sfântul Luca va primi Premiul Stalin. A împărţit banii din premiu orfanilor de război.
Tot în 1946, Sfântul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea şi în această calitate se va osteni neîncetat să reînvie credinţa şi viaţa duhovnicească. Predicile lui erau ascultate de multă lume. Nu s-a temut niciodată să condamne atitudinea regimului ateu.
Sfântul Luca al Crimeei va adormi în Domnul în data de 11 iunie 1961. A fost canonizat în anul 1966, în ziua de 18 martie, sfintele lui moaşte fiind aşezate în Catedrala Sfânta Treime, din Simferopol, Ucraina.
Sărbătorile zilei de 11 iunie
Explorează subiectul
KievsiriacruceSimferopolromamoartebisericaapostoliCrucea RosietaskentLidiaSaul din TarsBartolomeusfantul apostol filipmisiadezlegare la pestecredința creștinăSfântul Apostol PavelSfântul Marcucalendarul creştin ortodoxSfinţii Apostoli Bartolomeu şi BarnabaIoan de FacundoPreasfânta Inimă a Lui IisusCincizecimeBarnabaSf. Ier. Lucaarhiepiscopul CrimeeiFer. IolandaAsia de SusHierapolisprogoniriLipara
București
16°C
Articole Similare

1.231
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
1.231

34
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
34

69
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
69

2.671
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
2.671

3.405
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
3.405

26
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
26

3.797
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
3.797

2.471
Român aflat pe lista 'MOST WANTED', adus în țară: Eminența cenușie din spatele unor spargeri de milioane de euro, stabilit în Franța sub identitate falsă
2.471

82
Două turiste rătăcite cu mașina în pădure, salvate de jandarmii sibieni
82

75
Un copil de 5 ani a murit într-un incendiu, mama și fratele grav răniți
75

3.851
VIDEO Dronă deasupra județului Tulcea. Autoritățiile au emis mesaj RO-Alert: „Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”
3.851

1.506
ANM anunță vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 70 km/h. Cum va fi vremea în București în weekend
1.506

52
Bărbat reținut după ce şi-a agresat fiica vitregă şi a condus fără permis
52

















Comentează