România trebuie să finalizeze centrala de la Iernut şi de la Mintia şi să avanseze cu o viteză mai mare în construcţia celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, dar şi în ceea ce priveşte reactoarele modulare mici (SMR), a declarat, marţi, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Sandor Bende, la un eveniment de specialitate.
"România este într-o zonă geografică cu foarte mare potenţial. În România avem posibilitate de energie hidro, avem posibilitatea de energie fotovoltaică, avem gaze naturale, poate nu suficient pentru consumul de astăzi, dar există într-o proporţie de cel puţin 80-85%. Avem posibilitate şi producţie de energie nucleară şi, bineînţeles, energie prin termocentrale bazată şi pe fosil, încă, şi avem şi pe hidrocarburi, ceea ce este un lucru bun, mai ales în contextul când, zilele trecute, prin decizia Curţii Europene de Justiţie, putem vorbi de faptul că gazul natural este o sursă de energie de tranziţie, iar cea nucleară este o sursă de energie prietenoasă cu mediul. Şi în condiţiile acestea, pot să vă spun, trebuie să-i dăm bătaie. Trebuie să finalizăm centrala de la Iernut şi de la Mintia. Trebuie să avansăm un pic cu o viteză mai mare dacă se poate în construcţia celor două reactoare nucleare de la Cernavodă şi, de ce nu, a celor inovative, acele SMR-uri despre care vorbeşte încet, încet toată Europa", a menţionat Sandor Bende, la Aspen Energy Summit 2025.
România trebuie să accelereze proiectele energetice
În ceea ce priveşte energia eoliană, atât onshore cât şi offshore, Sandor Bende a subliniat că probabil nu avem acele condiţii ca în zona Mării Baltice, în zona Mării Nordului, în schimb avem şi noi posibilităţi, iar aceste posibilităţi trebuie fructificate.
"Adevărul este că în actualul context, zona Mării Negre nu este astăzi probabil cel mai atrăgător loc pentru investiţii, dar să sperăm că în viitorul apropiat va fi şi atunci şi această resursă o vom putea fructifica. Trebuie neapărat să se finalizeze lucrările din Neptun Deep. Trebuie să recunoaştem că, de multe ori suntem duşmanii noştri, nu ne împiedică nimeni. Şi în cazul Neptun Deep, ca şi în cazul altor unităţi de producţie, de exemplu Hidro, care au fost începute de 20, 30, 40 de ani şi sunt finalizate într-o proporţie de 80, 90, 99% şi nu pot fi puse în funcţiune din cauza unor ONG-uri care îşi caută dreptatea, au acest drept, dar ne îngreunează în demersurile pentru a finaliza aceste lucrări prin care să ne asigurăm securitatea energetică şi accesibilitatea. Şi la Neptun Deep există procese, există acţiuni în instanţă care îngreunează acest demers", a adăugat Sandor Bende.
La rândul său, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a menţionat că Legea 220 din 2008 (pentru stabilizarea sistemului de promovare a producerii de energie din surse regenerabile, n.r.) a fost modificată în 3 ani de 11 ori, generând neîncredere - şi a durat mult timp ca aceasta să fie din nou câştigată.
"România, prin toate instituţiile pe care le are în acest domeniu al energiei, trebuie sa fie un partener serios pentru investitori", a subliniat Niculescu.
În ceea ce priveşte energia eoliană offshore, George Niculescu a subliniat că prea puţin s-a mediatizat faptul că suntem prima ţară riverană Mării Negre care are o lege dedicată acestui sector.
"Nicio ţară din regiune nu a promulgat o lege cu privire la noi activităţi economice în zona exclusiv comercială a Mării Negre. România este prima ţară care a făcut acest lucru. Sunt într-adevăr câteva mici întârzieri cu privire la delimitarea perimetrelor unde aceste proiecte eoliene offshore se vor implementa. Sper că vom recupera acest delay. Accesul la o energie stabilă şi competitivă din punct de vedere a preţului poate să reprezinte o formulă prin care investitorii să fie atraşi în această zonă", a menţionat George Niculescu.
Institutul Aspen România organizează, marţi, a şasea ediţie a Aspen Energy Summit 2025, unde lideri politici şi investitori vor discuta despre soluţii reale la provocările energetice ale prezentului şi viitorului.
Summitul este organizat împreună cu Ministerul Energiei, ANRE, Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare a Camerei Deputaţilor şi Aspen Institute Europa Centrală.


































Comentează