S-a mai întors roata: Un cetățean german amenință cu cuțitul un român, pe o stradă din România

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 24-12-2025 10:50

Actualizat: 24-12-2025 11:04

Article thumbnail

Sursă foto: Tex.net

Un tânăr de 26 de ani, cetățean german, a avut un conflict cu un cetățean român pe o stradă din Lugoj și a amenințat cu un cuțit. Neamțul a fost internat. Potrivit Poliției Timiș, conflictul a avut loc marți spre miercuri noaptea, în jurul orei 23:15, pe strada Bucegi din Lugoj, informează Mediafax.

Cei doi s-au certat

Din primele verificări, se pare că, pe fondul unor divergențe spontane, un tânăr de 26 de ani, cetățean german, a amenințat o altă persoană cu un cuțit.

Echipajele de poliție au intervenit pentru aplanarea conflictului, imobilizarea persoanei în cauză și conducerea acesteia la sediul unității de poliție.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Cetățeanul germanan a fost internat

„Având în vedere comportamentul manifestat de către tânăr, a fost dispusă internarea acestuia într-o unitate medicală de specialitate, conform procedurilor legale”, transmite Poliția Timiș.

Cercetările continuă, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri