Guvernul Ucrainei a predat până în prezent cadavrele a peste 400 de militari ruşi căzuţi în luptă, iar Rusia ''le recuperează în secret'', evitând să o facă public pentru ca populaţia să nu vadă acest lucru, a declarat Irina Vereşciuk, viceprim-ministru responsabil cu reintegrarea teritoriilor temporar ocupate ale Ucrainei, pentru presa locală, citată luni de EFE.
''Am returnat peste 400 de cadavre... Evident că sunt foarte puţine, pentru că ştim că-s mult mai mulţi'' militari ruşi morţi în război, a explicat oficialul guvernamental.
Rusia ''nu vrea ca cetăţenii săi să vadă că este predat un număr mare de cadavre. Îşi dă seama ce potenţial exploziv are un astfel de demers'', aşa că ''o face aproape în secret, nu public, şi încearcă să nu ne predea nouă niciun cadavru'', a adăugat ea.
În opinia lui Vereşciuk, lipsa unui acord cu ruşii în această chestiune va crea probleme în viitor.
''Realizăm identificarea şi analiza genetică în conformitate cu protocoalele europene. Rusia nu susţine din principiu protocoalele europene. Se cramponează de practicile sale barbare medievale şi de propriile sale protocoale'', a acuzat Vereşciuk. ''În viitor, aceasta va fi o problemă importantă pentru că testele pe care ei le fac, analizele lor genetice, evident că nu se vor potrivi şi este posibil să nu coincidă cadavrele pe care ni le predau cu listele noastre (cu militarii decedaţi). Este o problemă cu care ne confruntăm, dar ne gândim cum putem s-o rezolvăm'', a adăugat ea.
Potrivit guvernului ucrainean, aproape 36.000 de militari ruşi au murit pe teritoriul Ucrainei de la începerea invaziei ruse, la 24 februarie, o cifră dezminţită de Kremlin. În aproape patru luni de război, ruşii au reuşit practic să obţină controlul asupra întregului est al Ucrainei (zona Donbas) şi al anumitor regiuni din sud aflate în apropierea peninsulei ucrainene Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, notează EFE.
Rușii își recuperează în secret soldații căzuți în Ucraiana - Kievul anunță predarea a 400 de cadavre
București
4°C
Articole Similare

17
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
17

199
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
199

537
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
537

295
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
295

146
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
146

528
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
528

505
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
505

1.069
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.069

1.584
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.584

713
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
713

1.021
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.021

1.299
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.299

592
Va folosi Ciprian Ciucu Primăria Capitalei ca trambulină pentru Președinție? 'Mi se potrivesc, mai degrabă, pozițiile executive. Nu știu ce context, să n-am de ales'
592














Comentează