Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat joi, de la Moscova, unde se află în vizită, investiţii ruse de 6 miliarde de dolari în sectoarele petrolier şi minier din ţara sa, paralizată de o profundă criză economică, transmite AFP preluată de Agerpres
'Aceste două zile au fost intense (...) Am obţinut garanţia unei investiţii petroliere de peste 5 miliarde de dolari' şi 'contracte de peste 1 miliard de dolari' pentru exploatare minieră, a declarat Maduro la televiziunea de stat VTV.
Plecat luni seară spre Moscova, imediat după ce l-a primit pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan la Caracas, socialistul Maduro caută să obţină sprijinul aliaţilor săi, la ceva mai mult de o lună de la debutul celui de-al doilea său mandat, pe fondul izolării sale internaţionale.
'Vă susţinem eforturile de a aduce pacea socială şi toate acţiunile dumneavoastră vizând armonizarea relaţiilor cu opoziţia', a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, la începutul întâlnirii cu Nicolas Maduro.
'Şi, desigur, condamnăm toate acţiunile cu caracter evident terorist, toate tentativele de răsturnare a situaţiei cu ajutorul forţei', a subliniat Putin.
Nicolas Maduro a explicat joi că investiţiile ruse în domeniul petrolier vor lua forma unor 'întreprinderi mixte', al căror obiectiv va fi creşterea producţiei Venezuelei cu 'aproape 1 milion de barili pe zi'.
Producţia de ţiţei a Venezuelei s-a prăbuşit în ultimii zece ani, de la 3,2 la 1,1 milioane de barili pe zi, conform OPEC.
În septembrie, preşedintele Maduro a anunţat că Venezuela va creşte producţia destinată Chinei, la 1 milion de barili pe zi, ceea ce, potrivit experţilor, va necesita investiţii de aproximativ 5 miliarde de dolari.
Venezuela, care îşi obţine 96% din venituri din petrol, suferă de o lipsă de devize care a aruncat-o într-o criză acută, marcată de grave penurii. Fondul Monetar Internaţional prognozează o inflaţie de 1.350.000% pentru 2018 şi de 10.000.000% în 2019.
Rusia - al doilea creditor al Venezuelei, după China - a furnizat deja un sprijin financiar acestei ţări, prin reeşalonarea unei părţi a datoriei Caracasului către Moscova.
Rusia va investi 6 miliarde de dolari în sectoarele petrolier și minier din Venezuela, anunță Nicolas Maduro
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

728
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
728

2.596
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
2.596

90
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
90

4.608
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
4.608

2.155
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
2.155

52
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
52

69
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
69

3.408
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.408

2.472
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.472

2.942
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.942

2.966
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.966

6.940
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.940

3.178
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.178















Comentează