Cetăţenii moldovenii care au depăşit termenul de şedere pe teritoriul Federaţiei Ruse se pot întoarce în Republica Moldova fără a fi sancţionaţi în următoarele condiţii: să revină în Republica Moldova în perioada 1 ianuarie - 24 februarie şi să nu se întoarcă în Rusia mai devreme de luna martie, relatează portalul Deschide.md, citând un comunicat difuzat luni de Ministerul de Interne rus, conform Agerpres
Potrivit observatorilor de la Chişinău, faptul că cetăţeni moldoveni pot fi absolviţi de anumite sancţiuni numai în cazul în care respectă termenii anunţaţi de partea rusă sugerează că Moscova îi trimite pe moldoveni acasă ca să participe la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 în speranţa că aceştia vor vota pentru 'protejaţii săi' din Republica Moldova, scrie sursa citată.
Deschide.md adaugă totodată că, de altfel, Ministerul de Interne rus a subliniat în comunicatul său că a luat această măsură la 'rugămintea preşedintelui Igor Dodon'.
Decizia autorităţilor ruse intervine după ce Igor Dodon a avut o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin la sfârşitul lunii octombrie, în cadrul căreia s-a convenit asupra acestei măsuri.
Dodon a ţinut să mulţumească conducerii de la Kremlin pentru sprijinul acordat. 'Îmi exprim recunoştinţa faţă de conducerea rusă pentru măsurile concrete întreprinse cu privire la realizarea înţelegerilor la care am ajuns cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, în timpul vizitei mele oficiale în Rusia, în perioada 31 octombrie - 1 noiembrie', scrie el într-o postare pe Facebook, citată de presa de peste Prut.
Numeroşi oficiali de la Chişinău au apreciat că această decizie, luată de comun acord între Putin şi Dodon, este doar o strategie a preşedintelui moldovean pentru a obţine mai multe voturi la alegerile parlamentare din 24 februarie.
Preşedintele moldovean a confirmat în weekend că va participa la alegerile parlamentare pe listele Partidului Socialiştilor (de stânga, prorus), chiar dacă anterior şeful legislativului de la Chişinău, Andrian Candu, declarase că Dodon, în calitate de preşedinte al republicii, nu are acest drept, potrivit Radio Chişinău.
Conform unei decizii a Curţii Constituţionale din decembrie 2017, preşedintele republicii nu poate fi membru de partid şi nu poate promova interesele unei formaţiuni politice, iar acest lucru a fost invocat de mai multe ori de şeful legislativului, Andrian Candu, ca reacţie la acţiunile electorale ale lui Dodon, potrivit Deschide.md
Rusia trimite acasă 170.000 de moldoveni care au depăşit termenul de şedere pe teritoriul Federaţiei Ruse
Explorează subiectul
Articole Similare

446
Șeful Securității Naționale din Iran amenință că va `înjunghia` America direct în inimă. Vor să-l elimine pe Donald Trump?
446

1.808
Americanii au acționat chirurgical: Au decapitat toată conducerea armatei iraniene, inclusiv șeful Statului Major și ministrul Apărării
1.808

47
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică din Iran anunţă o reuniune extraordinară luni
47

3.602
Creierul din spatele atacului împotriva Iranului: Ali Khamenei a fost lucrat din interior. Un om al regimului a trădat și a dat informații precise CIA
3.602

1.478
VIDEO Furie la Bagdad: Manifestanți pro-iranieni au forțat perimetrul din jurul ambasadei SUA
1.478

3.611
O nouă serie de explozii. Dubai a fost atacat de la primele ore ale dimineții
3.611

4.131
Iranul vrea să pună în aplicare ”Planul B”: Scenariul pregătit pentru a supraviețui eliminării Ayatollahului Ali Khamenei
4.131

2.540
Cine a fost Ali Khamenei şi cum a ajuns la putere
2.540

4.890
Donald Trump s-a enervat teribil, când a văzut amenințările Iranului: Îi vom lovi cu o forță nemaivăzută în istorie!
4.890

5.798
Războiul din Orientul Mijlociu explodează: moartea lui Khamenei declanșează sărbătoare și violență în stradă, pe măsură ce conflictul armat escaladează. Avertismentul lui Trump
5.798

2.790
Analiză alarmantă: conflictul dintre SUA, Israel și Iran poate destabiliza grav economia mondială
2.790

1.000
Trump și războaiele: Ce atacuri militare a ordonat președintele SUA în cel de-al doilea mandat
1.000

7.426
Cutremur la vârful regimului de la Teheran: confirmarea oficială că și șeful Gărzii Revoluționare a fost ucis
7.426

















Comentează