Rusia a spus Turciei că nu are nimic de-a face cu bombardamentele din portul Odesa

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 23-07-2022

Actualizat: 23-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: www.sozcu.com.tr

Oficialii ruși le-a transmis omologilor turci că Moscova nu are „nimic de-a face” cu bombardamentele din portul Odesa de la Marea Neagră, informează Sky News.

„În contactul nostru cu Rusia, oficialii ruși ne-au spus că nu au absolut nimic de-a face cu acest atac și că examinează problema foarte atent și în detaliu”, a declarat ministrul apărării Hulusi Akar într-un comunicat.

„Faptul că un astfel de incident a avut loc imediat după acordul pe care l-am încheiat ieri ne-a îngrijorat cu adevărat”, a adăugat oficialul turc.

Atacul asupra portului din Odesa a fost anunţat de armata ucraineană, care l-a atribuit Rusiei. ''Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului'', a anunţat Comandamentul Operaţional Sud pe reţeaua Telegram.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri