Ansamblul de gimnastică ritmică al Bulgariei s-a impus în finala Jocurilor Olimpice de la Tokyo, punând astfel capăt hegemoniei Rusiei, care a câştigat toate titlurile la această disciplină începând cu ediţia de la Sydney, din anul 2000, informează EFE, potrivit Agerpres.
Gimnastele bulgare Simona Diankova, Stefani Kiriakova, Madlen Radukanova, Laura Traeţ şi Erika Zafirova au ocupat primul loc în clasamentul final al competiţiei, cu un total de 92,100 puncte după cele două rotaţii, urmate de reprezentantele Rusiei (90,700 puncte) şi Italiei (87,700), medaliate cu argint, respectiv bronz.
Pentru Rusia, câştigătoarea concursului pe echipe la ultimele cinci Olimpiade, aceasta este o nouă lovitură după cea de sâmbătă, când Dina Averina, marea favorită la individual compus, a pierdut aurul în faţa israeliencei Linoy Ashram.
Clasament final:
1. Bulgaria (Simona Diankova, Stefani Kiriakova, Madlen Radukanova, Laura Traeţ, Erika Zafirova) 92,100 puncte
2. Rusia (Anastasia Blizniuk, Anastasia Maksimova, Angelina Şkatova, Anastasiia Tatareva, Alisa Tişcenko) 90,700
3. Italia (Martina Centofanti, Agnese Duranti, Alessia Maurelli, Daniela Mogurean, Martina Santandrea) 87,700
4. China 84,550
5. Belarus 84,050
6. Israel 83,850
7. Ucraina 77,600
8. Japonia 72,500
Rusia pierde finala olimpică la gimnastică ritmică după 20 de ani - Bulgaria a produs marea surpriză
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
Andrei Nicolescu face scandal după Rapid - Dinamo. Vrea suspendarea lui Istvan Kovacs
0

617
Sociologul Gelu Duminică intervine, după ce dinamoviștii au afișat un banner cu caracter rasist la meciul cu Rapid: Ar trebui să-și ceară scuze
617

912
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
912

87
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei. A câștigat Marele Premiu al Chinei
87

39
Franţa a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni
39

137
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
137

34
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
34

79
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
79

101
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
101

287
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
287

1.220
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.220

38
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
38

49
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
49
















Comentează