Ministerul Apărării rus a anunţat o serie de exerciţii militare de iarnă pentru a testa capacitatea de mobilizare şi de luptă a trupelor sale din Siberia de Est şi Orientul Îndepărtat, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Conform unui comunicat al acestui minister, vineri a avut loc o inspecţie surpriză a unităţilor din Districtul Militar Est, în cadrul pregătirilor pentru manevrele strategice de stat major ''Vostok 2022''. Mai multe dintre aceste unităţi vor desfăşura ''marşuri combinate'' în direcţia unor poligoane militare ''necunoscute, amplasate la distanţă considerabilă de bazele lor permanente'', în vederea executării misiunilor de instrucţie.
De asemenea, se va acorda o atenţie specială capacităţii reţelei de transport a Rusiei de a susţine mobilizarea trupelor în termenele stabilite, mai menţionează Ministerul Apărării rus.
În acest timp, serviciul de presă al Districtului Militar Sud a anunţat că aproximativ 2.500 de militari şi circa o sută de tancuri T-72B3 din Divizia 150 motorizată au efectuat trageri în poligoane militare ale regiunii Rostov, apropiată de zona de est a Ucrainei. În aceeaşi zonă s-au efectuat exerciţii aeriene cu avioane de vânătoare Sukhoi SU-30SM şi Sukhoi SU-27. ''Echipajele avioanelor au exersat protecţia bombardierelor în timpul misiunilor de bombardament'' şi ''s-au angajat în luptă cu un inamic virtual'', precizează acelaşi serviciu.
Moscova afirmă că desfăşurarea unor asemenea exerciţii pe propriul ei teritoriu este un drept suveran şi nu ar trebui să fie considerată o escaladare a tensiunilor la frontiera ucraineană, unde sunt dislocaţi circa 100.000 de soldaţi ruşi, o concentrare de trupe ce provoacă temeri privind pregătirea unei ofensive militare asupra Ucrainei.
Aceste manevre militare se desfăşoară şi în contextul blocajului în negocierile purtate săptămâna aceasta între Moscova şi Washington cu privire la arhitectura de securitate europeană. Rusia cere în principal excluderea oricărei noi extinderi a NATO, mai ales către Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare a acestei Alianţe şi a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic.
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că ''răbdarea noastră (a Rusiei n.red) s-a terminat'' şi Moscova nu va aştepta ''la nesfârşit'' un răspuns din partea SUA şi NATO cu privire la garanţiile de securitate cerute, solicitând din partea acestora un răspuns în scris până săptămâna viitoare.
''Dorim să vedem răspunsul lor în scris, punct cu punct, dispoziţie cu dispoziţie (...) Dorim să ne spună ''asta ne convine'', ''asta nu'', şi dacă este ''nu'' atunci de ce, dacă o putem revizui, să schimbăm limbajul, să adăugăm ceva. Totul în scris'', a explicat Lavrov la o conferinţă de presă.
În timp ce aşteaptă un răspuns din partea SUA, a continuat el, Rusia va lua măsuri pentru a se asigura că este pregătită ''pentru orice evoluţie a evenimentelor'', inclusiv la capitolul economic, având în vedere recentele ameninţări occidentale cu sancţiuni.
Şeful diplomaţiei ruse a refuzat să vorbească în detaliu despre răspunsul Moscovei dacă va primi un mare ''nu'' din partea SUA la cererile formulate, după ce mai mulţi responsabili ruşi, inclusiv viceministrul de externe şi negociatorul-şef la aceste tratative cu Washingtonul, Serghei Riabkov, au avertizat asupra unui răspuns militar din partea Rusiei.
Întrebat ce ar însemna concret un asemenea ''răspuns militar'', Lavrov a afirmat: ''desfăşurare de armament'', fără să dezvolte subiectul.
Rusia își asigură spatele în eventualitatea unei invazii în Ucraina - Manevre militare în Siberia de Est şi Orientul Îndepărtat
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

6
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
6

489
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
489

718
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
718

1.184
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
1.184

61
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
61

2.178
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.178

185
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
185

26
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
26

2.340
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.340

1.270
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
1.270

1.698
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
1.698

2.331
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
2.331

4.462
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
4.462
















Comentează