O escadrilă de avioane de vânătoare ruseşti de tip Su-25CM a aterizat sâmbătă în Belarus, unde va participa la manevrele militare comune "Hotărârea aliată - 2022", care au provocat iritarea NATO, pe fondul tensiunilor militare cu Ucraina, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Avioanele de vânătoare ruseşti au parcurs peste 7.000 de kilometri din Orientul Îndepărtat, în nord-estul extrem al Rusiei, până la un aerodrom din regiunea belarusă Brest, care se învecinează cu Ucraina şi Polonia, a transmis Ministerul Apărării rus, care nu precizează numărul de avioane Su-25CM care vor participa la exerciţiile forţelor de reacţie rapidă ale Uniunii Statale Rusia-Belarus.
Totuşi, armata rusă a informat anterior că în Belarus se află peste 10 aparate de generaţia a patra Su-35, precum şi sisteme de apărare antiaeriană cu rază lungă de acţiune S-400 (Triumf), care au ajuns vineri la Brest.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a acuzat joi Rusia că a desfăşurat deja 5.000 de militari ruşi la frontiera dintre Ucraina şi Belarus şi că intenţionează să comaseze în zonă până la 30.000 de militari. "Este în mod evident o escaladare o conflictului şi nu o detensionare", a acuzat ea.
În replică, ministrul de externe bielorus, Vladimir Makei, a calificat drept "ridicole" suspiciunile privind atacarea Ucrainei în timpul manevrelor militare comune cu Rusia, care încep la 10 februarie.
"Fantezia privind o agresiune militară asupra Ucrainei de pe teritoriul Belarusului este pur şi simplu ridicolă", i-a transmis Makei subsecretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Karen Donfried, a informat MAE de la Minsk. Makei a deplâns "adevărata isterie" pe care au provocat-o în Occident manevrele militare, al căror caracter este "exclusiv defensiv", potrivit Minskului.
Rusia întărește flancul vestic cu trupe din Extremul Orient - O escadrilă de Su-25CM a zburat 7.000 de kilometri până în Belarus
București
1°C
Articole Similare

78
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
78

204
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
204

920
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
920

1.365
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.365

643
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
643

932
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
932

1.172
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.172

537
Va folosi Ciprian Ciucu Primăria Capitalei ca trambulină pentru Președinție? 'Mi se potrivesc, mai degrabă, pozițiile executive. Nu știu ce context, să n-am de ales'
537

1.643
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.643

995
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
995

3.040
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.040

1.851
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.851

1.395
Ce salariu are Ciprian Ciucu - Primarul general a dezvăluit cât câștigă, de fapt, în acest moment
1.395














Comentează