Secretarul american al apărării, James Mattis, aflat marţi în vizită la Paris, a dat asigurări că Statele Unite ale Americii (SUA) vor da dovadă de ''o fermitate de neclintit'' în angajamentul lor în cadrul NATO, relatează AFP.
''Statele Unite au demonstrat că ele continuă să dea dovadă de o fermitate de neclintit în angajamentul lor în cadrul NATO'', a declarat Mattis într-o conferinţă de presă cu ministrul francez al apărării, Florence Parly.
Mattis a reamintit dictonul ''Faptele vorbesc mai puternic decât cuvintele'' în ajunul unei reuniuni ministeriale a NATO la Bruxelles şi după ce preşedintele american, Donald Trump, a criticat de mai multe ori, de la alegerea sa în funcţie, ţările membre ale Alianţei, îndeosebi Germania, acuzate că sunt rău-platnici şi că se lasă în seama SUA pentru a le asigura securitatea.
Cele 29 de ţări membre ale NATO s-au angajat în 2014 să aloce 2 % din PIB cheltuielilor pentru apărare la orizontul lui 2024. Dar circa cincisprezece ţări, inclusiv Germania, Canada, Italia, Spania şi Belgia, sunt încă foarte departe de acest obiectiv, cu mai puţin de 1,4 % din PIB pentru apărare în 2018, şi unele se declară incapabile să-şi respecte cuvântul în 2024, invocând constrângeri bugetare.
''NATO este temelia apărării noastre colective. SUA fac o prioritate din împărţirea sarcinii, aceasta fiind şi o prioritate franceză. Este vorba despre o mai bună funcţionare pentru întreaga Alianţă Atlantică'', a subliniat dna Parly, în opinia căreia ''Europa nu este o parte a problemei, Europa este o parte a soluţiei''.
După vizita la Paris, James Mattis va participa miercuri şi joi la Bruxelles la o reuniune ministerială a NATO.
SUA vor da dovadă de fermitate în angajamentul față de NATO, declară secretarul american al apărării
București
0°C
Articole Similare

37
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
37

13
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
13

164
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
164

225
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
225

1.929
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.929

1.032
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.032

1.301
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.301

1.292
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.292

620
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
620

1.579
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.579

97
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
97

3.560
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.560

4.210
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.210

















Comentează