Fostul ambasador american la Moscova Michael McFaul a anunţat vineri că i s-a interzis accesul în Rusia, informează DPA
"Mi s-a spus că sunt pe lista de sancţiuni a Kremlinului din cauza apropierii mele de [preşedintele SUA, Barack] Obama. O să iau asta drept un compliment!", a scris McFaul într-o postare pe Facebook. Într-o altă postare, pe Twitter, el a precizat că a aflat prima dată despre interdicţie când a solicitat viza pentru a lucra în echipa de tranziţie a presupusei viitoare preşedinte Hillary Clinton. "Nu mai e nevoie!", a adăugat diplomatul, după ce candidata democrată a pierdut alegerile în faţa lui Donald Trump.
McFaul a vizitat pentru prima dată Rusia când era student, în 1983, şi a fost ambasador la Moscova din 2012 până în 2014. El crede că a fost pus pe lista de sancţiuni a Rusiei în anul în care şi-a încheiat misiunea, ca reacţie la sancţiunile SUA şi UE împotriva Rusiei, după anexarea peninsulei Crimeea, teritoriu ucrainean. "Sper că interdicţia de a călători în Rusia nu e pentru totdeauna. Am trăit şi am călătorit în acea ţară din 1983", a adăugat el.
McFaul a reamintit şi detalii ale relaţiilor diplomatice ruso-americane din perioada războiului rece. După ştiinţa sa, ultimul diplomat american căruia i s-a interzis accesul în Rusia a fost George Kennan, ambasador la Moscova în 1952 şi unul din artizanii politicii SUA de limitare a expansiunii comunismului. AGERPRES
Rusia îi interzice accesul unui fost ambasador american
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

645
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
645

1.050
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
1.050

33
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
33

1.869
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
1.869

47
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
47

51
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
51

2.560
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.560

69
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
69

70
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
70

1.535
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.535

4.511
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.511

353
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
353

112
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
112
















Comentează