Rusia este nemulțumită de oamenii săi de la Chișinău! Moscova îi schimbă pe ambasador și pe reprezentantul comercial

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 11-09-2024

Actualizat: 11-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Travel Russia Guide

Federația Rusă își schimbă ambasadorul în Republica Moldova. Este vorba despre Oleg Ozerov, care îl va înlocui pe actualul ambasador, Oleg Vasnețov, transmite stiripesurse.md.

Oleg Vasnețov a fost eliberat din funcție printr-un decret semnat președintele rus, Vladimir Putin. La fel prin decret prezidențial, în această funcție a fost numit Oleg Ozerov.

Presa rusă scrie că Oleg Ozerov este carieră diplomat, iar din mai 2020 a deținut funcția de ambasador pentru misiuni speciale și șef al Secretariatului Forumului Economic Rusia-Africa.

Oleg Vasnețov a fost numit ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova în aprilie 2018 și l-a înlocuit pe Farit Muhametşin, care a deținut mandatul din 2012.

La fel și reprezentantul comercial al Federației Ruse în Republica Moldova, Vladislav Darvai, a fost demis. Un ordin în acest sens a fost emis de către premierul rus, Mihail Mișustin, transmite IPN.

Decizia de eliberare din funcție este motivată de expirarea contractului de serviciu.

Vladislav Darvai a ocupat funcția de reprezentant adjunct comercial al Federației Ruse în Moldova din anul 2014, iar din 2019 a fost numit reprezentant comercial.

Numele lui Vladislav Darvai s-a regăsit într-o investigație realizată de Radio Europa Liberă, în care se menționa că cel puțin doi din cei 10 diplomați rămași la ambasada Rusiei la Chișinău, după expulzările de acum un an, au legături cu Serviciul Federal de Securitate rus, FSB.

Născut la Tiraspol, în familia unui militar rus din fosta armată a 14-a, Darvai a absolvit Institutul de Stat pentru Relații Internaționale de la Moscova (MGIMO) și a lucrat în companiile „Uralsib” și „Lukoil”, înainte de a se alătura fundației „Renaștere”, apropiată administrației președintelui rus Vladimir Putin.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri