Rusia a avertizat miercuri seara Ucraina împotriva tentativelor de a revizui statutul actual al Mării Azov, demers care ar veni în contradicţie cu legislaţia internaţională, se menţionează într-o declaraţie a Ministerului de Externe rus, citată de agenţia de presă oficială rusă TASS preluată de Agerpres
'Federaţia Rusă este deschisă unui dialog constructiv cu privire la situaţia din jurul Mării Azov şi doreşte să avertizeze Ucraina împotriva încercărilor de a revizui statutul actual al Mării Azov ca apă internă a celor două ţări, ceea ce ar fi în contradicţie cu dreptul internaţional', declară MAE rus, îndemnând Kievul 'să se abţină de la orice aventuri care vizează stabilirea unilaterală a frontierei de stat în Marea Azov, pe care Rusia nu o va recunoaşte'.
Rusia avertizează că 'responsabilitatea pentru posibila agravare a situaţiei în zona Mării Azov şi a strâmtorii Kerci va aparţine Ucrainei şi statelor care susţin acţiunile provocatoare ale acesteia' şi respinge toate acuzaţiile Kievului de acţiuni 'agresive' şi 'ilegale' în Marea Azov şi în strâmtoarea Kerci.
În acelaşi timp, Moscova a respins criticile Uniunii Europene potrivit cărora ea este cauza tensiunilor cu Ucraina în Marea Azov de la construirea podului Crimeii peste strâmtoarea Kerci şi a acuzat Kievul de militarizarea zonei, conform declaraţiei menţionate, citată de EFE. 'În pofida declaraţiilor Kievului şi Bruxellesului, Rusia nu şi-a crescut prezenţa militară în Marea Azov. Forţele (ruse) desfăşurate acolo sunt utilizate în cea mai mare parte pentru a proteja podul Crimeii', susţine MAE rus.
Potrivit diplomaţiei ruse, 'acţiunile Ucrainei, care a anunţat construirea unei baze navale la Berdiansk şi care închide periodic zone din Marea Azov pentru a efectua exerciţii cu tiruri de artilerie, vizează tocmai militarizarea Mării Azov'.
'Rusia este profund îngrijorată de încercările persistente ale Ucrainei de a agrava situaţia din Marea Azov şi regretă că politica antagonistă a Kievului de a destabiliza relaţiile ruso-ucrainene găseşte sprijin în unele ţări, inclusiv în ţările membre a Uniunii Europene', susţine MAE rus.
În acelaşi comunicat, diplomaţia rusă subliniază că, de la 'reunificarea peninsulei Crimeea şi a Sevastopolului' cu Rusia, acţiunile desfăşurate de Moscova în apele menţionate sunt în conformitate cu dreptul internaţional, vizează garantarea securităţii şi corespund amplorii ameninţărilor provenind din partea extremiştilor, 'inclusiv din partea ucrainenilor'.
În ceea ce priveşte inspecţiile navelor, considerate excesive de Kiev şi UE, care acuză Rusia de blocadă maritimă împotriva porturilor ucrainene, Moscova le consideră 'justificate' şi 'legale'. 'Creşterea numărului acestora din aprilie 2018 corespunde consolidării măsurilor de securitate în strâmtoarea Kerci din cauza dării în exploatare, în primul rând, a podului din Crimeea şi nu a dorinţei de exercitare a presiunii politice sau economice asupra Ucraina, aşa cum sunt prezentate lucrurile la Kiev, Washington şi Bruxelles', mai spune diplomaţia rusă.
Potrivit MAE rus, aproape jumătate (48%) din navele inspectate în luna aprilie se îndreptau spre porturi ruseşti, iar vasele care navighează sub pavilion rusesc nu sunt exceptate. Inspecţiile nu durează de obicei mai mult de trei ore şi se desfăşoară atunci când ambarcaţiunile formează o caravană la intrarea în canalul Kerci-Yenikale, care leagă mările Azov şi Neagră şi nu sunt efectuate în largul mării.
Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, a declarat luni că Bruxellesul intenţionează să ia măsuri în zilele sau săptămânile următoare pentru stabilizarea situaţiei din această regiune.
Tensiunile în Marea Azov au crescut de la deschiderea podului de 19 km ce leagă Crimeea de Rusia continentală prin strâmtoarea Kerci în luna mai.
Ucraina, care acuză Rusia de blocarea tranzitului naval în regiune din cauza intensificării inspecţiilor, şi-a anunţat intenţia de a revizui baza juridică a cooperării cu Rusia, inclusiv acordul de cooperare în această mare şi în strâmtoarea Kerci, semnat în 2003.
Rusia avertizează Ucraina cu privire la tentativa de a revizui statutul Mării Azov
Explorează subiectul
Articole Similare

1.104
Hrana, noua armă de război a Rusiei. Semnal de alarmă tras de un lider european: Dependența alimentară face UE vulnerabilă
1.104

44
Fiul şahului înlăturat, Reza Pahlavi, se declarată gata să asigure tranziţia în Iran
44

16
Ministrul german al apărării: „Europa are nevoie de predictibilitate din partea SUA!”
16

855
Un președinte avertizează: „Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei”
855

3.485
Nu România e în spate – Expert mondial în mercenariat, despre implicarea unui stat în operațiunile lui Potra din Congo
3.485

5.075
VIDEO Cel mai mare masacru din 2026 a avut deja loc: 6.000 de oameni, omorâți în trei zile într-o țară în timpul unui asalt
5.075

3.464
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
3.464

1.637
Prigoană creștină în Armenia? Dosar penal împotriva „patriarhului”: anchetatorii fac acuzații grave, miza însă e mult mai mare
1.637

1.240
Cât durează cel mai lung zbor fără escală din lume și ce primesc pasagerii la bord
1.240

1.426
Iran, în plină vânătoare de protestatari: studenți, medici, avocați și chiar copii, arestați în masă
1.426

47
Ministerul rus de Externe a respins afirmaţia potrivit căreia Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit
47

2.514
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
2.514

2.826
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.826

















Comentează