Rompetrol se alătură campaniei iniţiate de Societatea Naţională de Cruce Roşie Română, "Umanitatea nu are graniţe", şi donează carburant pentru a sprijini voluntarii şi personalul specializat în acordarea de asistenţă în situaţii de urgenţă.
De asemenea, conform unui comunicat remis, duminică, AGERPRES, compania dispune de spaţii de cazare proprii în Moineşti (Bacău) şi Mediaş (Sibiu) şi le poate pune gratuit la dispoziţia mamelor cu copii, oferind condiţii optime şi sigure de locuit (capacitate de 24 de persoane).
"Suplimentar, colegii noştri s-au mobilizat şi strâng saci de dormit şi alte bunuri, ce vor fi direcţionate organizaţiilor nonguvernamentale implicate în acţiuni
umanitare în această perioadă. Salutăm acţiunile societăţii civile şi autorităţilor şi mulţumim pentru responsabilitatea şi implicarea fiecăruia", subliniază reprezentanţii companiei.
Rompetrol se alătură inițiativei Crucii Roşii Române şi donează carburant pentru a sprijini voluntarii în campania 'Umanitatea nu are graniţe'
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.604
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.604

1.940
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.940

31
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
31

104
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
104

52
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
52

114
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
114

83
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
83

415
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
415

38
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
38

126
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
126

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29
















Comentează