Romgaz va furniza gaze către Electrocentrale București în baza unui contract de peste 322 milioane lei

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 07-08-2025 16:07

Actualizat: 07-08-2025 19:07

Article thumbnail

Sursă foto: Piotr Swat / Alamy / Profimedia

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) un contract de vânzare gaze în sumă de aproape 322,248 milioane lei, informează companie printr-un raport transmis joi Bursei de Valori Bucureşti.

Contractul vizează vânzarea de gaze naturale pentru perioada 1 noiembrie 2025 - 1 aprilie 2026, potrivit Agerpres.

Electrocentrale Bucureşti urmează să efectueze plata pentru gazele livrate de Romgaz în termen de 30 zile de la facturare, iar în caz de întârziere penalităţile vor fi de 0,10% / zi.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40% din producţia totală de energie termică) şi din Bucureşti (peste 90% din producţia oraşului). Cota de piaţă de energie electrică livrată de ELCEN în reţele la nivel naţional este de aproximativ 4%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri