Federaţia Română de Polo a primit din partea Federaţiei internaţionale organizarea Campionatului Mondial de polo masculin FINA 20 şi U20, care se va desfăşura între 10 şi 18 iunie 2023 în România, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, AGERPRES.
"Veste mare pentru sportul românesc şi în special pentru una dintre disciplinele de tradiţie din România! Federaţia Română de Polo, prin preşedintele Alexandru Matei, a primit acceptul Federaţiei Internaţionale de Nataţie de a găzdui Campionatul Mondial de polo masculin FINA 20 si Under 20 în România", au transmis reprezentanţii FRP.
Competiţia se va desfăşura în perioada 10-18 iunie 2023, locaţia de desfăşurare cât şi programul evenimentului urmând a fi anunţate ulterior, după discuţiile finale cu forul mondial.
"Federaţia Română de Polo a arătat un interes crescut FINA în ultima perioadă de a găzdui evenimente FINA, astfel că suntem foarte interesaţi să reîncepem o relaţie mult mai strânsă pentru evenimentele anului 2023 şi cele care vor urma. Prin această scrisoare, FINA acordă în mod oficial României dreptul de a organiza Campionatul Mondial de polo masculin Under 20, în perioada 10-18 iunie 2023. Vreau să vă mulţumesc pentru toată activitatea pe care o faceţi pentru familia poloului. Suntem convinşi că toată comunitatea poloistică va fi pe mâini bune şi că vom avea o experienţă extraordinară atunci când vom concura în România", se arată în scrisoarea de confirmare a organizării de către România a Campionatului Mondial de polo masculin FINA 20 si Under 20, trimisă de către Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) şi semnată de directorul executiv FINA, Brent J. Nowicki.
Preşedintele Federaţiei Române de Polo, Alexandru Matei, a declarat că prin primirea organizării acestei competiţii, România a demonstrat că se poate ridica la cele mai înalte standarde.
"Îmi exprim bucuria că România va putea găzdui un eveniment de o asemenea anvergură, la care vor lua parte cele mai bune echipe naţionale din toată lumea. În urma dialogului intens si a discuţiilor purtate în ultimele luni cu Federaţia Internaţională de Nataţie, am reuşit să demonstrăm că deţinem toate atuurile pentru a organiza la cele mai înalte standarde şi în cele mai bune condiţii un turneu de campionat mondial. Ca fost poloist şi sportiv de performanţă sunt foarte mândru că în acest fel, sportul şi în special poloul românesc readuce în prim plan internaţional renumele României şi că putem arăta tuturor sportivilor care au îmbrăţişat această disciplină, de la copii, la juniori şi până la seniorii care practică acest sport, că România este în măsură să le ofere o perspectivă pentru viitor", a afirmat preşedintele FR Polo, Alexandru Matei.
Alte detalii despre competiţie vor fi anunţate ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă.
România va găzdui Campionatul Mondial de polo masculin FINA 20 şi U20
București
4°C
Articole Similare

13
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
13

5
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
5

18
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
18

28
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
28

23
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
23

2.754
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.754

165
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
165

27
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
27

83
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
83

1.196
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.196

33
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
33

25
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
25

29
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
29

















Comentează