Spectaculos de bine sau spectaculos de rău? România, în fața celei mai mari oportunități financiare - Ministru: 'Depinde doar de noi'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-09-2025 16:16

Actualizat: 25-09-2025 18:03

Article thumbnail

Sursă foto: Ruletkka | Dreamstime.com

România are șansa istorică de a accesa până la 140 de miliarde de euro în viitoarea perioadă de programare financiară 2028 – 2035, însă succesul acestor fonduri depinde exclusiv de modul în care statul va ști să le folosească, avertizează ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

"Două cuvinte despre perspectiva de viitor. Acum suntem într-o situaţie grea, strângem cureaua, avem nişte măsuri care ne gâtuie, dar avem fondurile europene care să ne scoată din asta, matematic. Şi apoi începem în primăvara anului viitor. Asta am discutat cu primul ministru: să nu aşteptăm finalizarea negocierilor de la Bruxelles, să începem discuţia cu privire la programarea viitoare 2028-2035. Şi aici lucrurile sunt spectaculoase. Adică pot fi spectaculos de proaste sau sunt spectaculos de bune şi depinde de noi lucrul acesta. Vom avea o alocare de circa 60 de miliarde (de euro n.r.), unde Comisia Europeană spune: ' faceţi ce vreţi voi cu ea'. Vreţi să-i alocaţi pe investiţii şi reforme bazate pe performanţă gen PNRR? Îi daţi pe chestia asta. Vreţi să-i alocaţi pe principiile clasice de coeziune, regional? Îi daţi pe chestia aceasta. Vreţi să alocaţi mai mulţi bani în rural? Faceţi ce vreţi. CE îţi dă libertatea ţie ca ţară să-i aloci cum vrei tu. Lucrul acesta, istoric pentru România, a fost mai degrabă un dezastru până acum, când a fost vorba să aloci nişte bani fără nişte condiţii şi restricţii mari", a declarat Dragoş Pîslaru, la un eveniment de specialitate, conform AGERPRES.

El a afirmat că, până acum, România a fost ţinută într-un "babysitting" de Comisia Europeană cu tipuri de fonduri, cu axe prioritare, cu condiţii favorizante şi "erai împins pe făgaş şi doar mai variai alocarea de bani care se dădea".

O șansă istorică

Dragoş Pîslaru susţine că România ar avea şansa, la 20 de ani după aderare, să-şi facă "Planul de ţară".

România va avea la dispoziţie 60 de miliarde de euro "în primul compartiment", iar din al doilea, în care sunt 400 miliarde de euro pentru instrumente financiare, poate lua 10 miliarde de euro. La cele 70 de miliarde de euro s-ar putea adăuga 70 de miliarde de euro pentru 7 ani, ceea ce este fezabil pentru că "ne va reveni spaţiul fiscal", a susţinut şeful de la MIPE .

"Discutăm de 140 de miliarde de euro între 2028 şi 2035, în care chiar poţi să reaşezi România pe un făgaş bun. Educaţie, mai ales investiţii din acestea unde niciodată n-ai avut resursele şi totdeauna ai încercat să cârpeşti. Ceea ce este important este că am atins 'rock bottom' , cum se spune, deci am dat acum cu fundul de pământ, dar acestea sunt exact acele perioade în care poţi într-adevăr să faci ceea ce se numeşte rezilient. Acesta e conceptul de rezilienţă. Nu este doar că rezişti, ci că te face să poţi să fii mai bine pregătit în viitor. Perspectivele sunt fezabile. Lucrurile de care vă spun sunt la îndemâna noastră. Evident, nu va fi o chestiune care poate fi făcută de un om, de un ministru, de un guvern, de un prim-ministru, ci este un exerciţiu societal", a adăugat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri