România intră în liga mare a stocării energetice - Companie românească, lider european, își extinde masiv fabrica de lângă București

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 20-09-2025 20:31

Article thumbnail

Sursă foto: Linkedin

Compania românească Prime Batteries Technology, unul dintre cei mai mari producători de baterii din Europa, a demarat lucrările de extindere a fabricii sale din apropierea Bucureștiului.

Compania va avea instalate 226 MWh de baterii în sisteme regenerabile

Capacitatea de producție va crește de la 2,5 GWh la 8,5 GWh anual, potrivit CEO-ului Vicențiu Ciobanu.

Săptămâna trecută am obținut autorizația de construire pentru încă 6 GWh și am început deja lucrările de șantier”, a declarat Ciobanu în cadrul unei conferințe organizate de Energynomics.

Până la finalul lunii septembrie, compania va avea instalate 226 MWh de baterii în sisteme regenerabile, în special în configurații fotovoltaice. Până la sfârșitul anului, se estimează livrarea a încă 152 MWh în proiecte integrate și 227,8 MWh în sisteme independente. Restul proiectelor, aproximativ 25% din total, vor fi finalizate în primul trimestru din 2026, din cauza unor întârzieri administrative.

Prime Batteries Technology este lider european în producția de sisteme de stocare a energiei pe bază de baterii Li-Ion, activând în domeniile auto, industrial și energetic. Compania are sediul și facilități de producție în România și colaborează cu dezvoltatori internaționali de energie regenerabilă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri