România face un pas istoric în protecția femeilor. Proiectul de lege privind prevenirea și combaterea femicidului, care definește pentru prima dată această formă de violență și prevede măsuri clare de prevenție și protecție inclusiv pentru copiii rămași în urmă, a intrat în procedura parlamentară.
România face un pas important în lupta împotriva violenței de gen. Comisia juridică și Comisia specială „România fără violență domestică” au adoptat, luni, în ședință comună, raportul asupra proiectului de lege privind prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced.
Femicidul primește definiția cuvenită
Decizia vine într-un context alarmant. Potrivit datelor oficiale disponibile pentru anul 2025, aproape 60 de femei au fost ucise în România, cele mai multe în urma violenței domestice. Aceste crime nu sunt accidente și nu pot fi tratate drept „drame de familie”, ci sunt rezultatul unui lanț de abuzuri, control și lipsă de intervenție eficientă din partea statului.
Inițiativa pornește de la o realitate dură: femicidul este, în multe cazuri, previzibil și prevenibil. În lipsa unei definiții juridice clare, a unor date centralizate și a unor instrumente eficiente de analiză, statul a reacționat până acum târziu, după producerea tragediilor.
Noua reglementare schimbă această abordare și mută responsabilitatea de la victimă către instituțiile publice, care vor avea obligația de a identifica riscurile și de a interveni înainte ca violența să escaladeze.
Pentru prima dată, femicidul este definit explicit în legislația românească ca formă extremă de violență bazată pe gen. Proiectul prevede colectarea și publicarea anuală a datelor privind femicidul și violențele care îl preced, inclusiv informații despre relația dintre victimă și agresor.
Înăsprirea răspunsului penal
Un accent important este pus pe protecția copiilor rămași în urmă, care sunt recunoscuți ca victime directe și beneficiază de măsuri imediate de ocrotire. Totodată, legea întărește răspunsul penal pentru faptele motivate de gen și consolidează componenta de prevenție, inclusiv prin educație privind egalitatea de gen și relațiile non-violente.
Următorul pas este dezbaterea și adoptarea proiectului în plenul Senatului. Obiectivul declarat este ca România să facă tranziția de la reacție la prevenție și de la indiferență la responsabilitate instituțională.
„Viața femeilor contează. Copiii rămași în urmă contează. Statul trebuie să fie de partea lor”, a transmis deputata Alina Gorghiu, președinta Comisiei parlamentare „România fără violență domestică”.





























Comentează