Reprezentativa României a învins echipa Belgiei, cu scorul de 23-6 (6-6), duminică seara, pe Stadionul ''Emil Alexandrescu'' din Iaşi, într-un meci din Rugby Europe Championship 2026, potrivit Agerpres.
''Stejarii'' au mai atenuat din gustul amar al eşecului din meciul de debut al sezonului, 24-30 cu Germania.
Meciul a fost unul de mare luptă, pe un teren foarte greu, mocirlos, şi pe ninsoare.
Alin Conache a marcat primele puncte ale meciului (2), din lovitură de pedeapsă, după care ''diavolii negri'' au preluat conducerea prin două penalităţi transformate de Florian Remue (16, 28), dar scorul la pauză a fost egal, 6-6, după o nouă lovitură de pedeapsă marcată de Conache (40).
România a jucat mai bine în repriza secundă şi a făcut diferenţa prin două eseuri, înscrise de Kemal Altîntok (58) şi Eduard Cioroabă (75), ambele transformate de Conache, care a mai punctat dintr-o lovitură de pedeapsă (66).
''Stejarii'' au avut şi un eseu anulat (71).
În alte meciuri, Georgia a surclasat Olanda în deplasare cu 61-12, iar sâmbătă, Spania a trecut de Elveţia cu 53-14, iar Portugalia a câştigat la scor în Germania, cu 68-12.
În Grupa B, Portugalia e lider, cu 10 puncte, urmată de România, 5 puncte, Germania, 4 puncte, Belgia, 0 puncte.
România va juca ultimul meci din grupă pe 22 februarie, cu Portugalia, în deplasare.
România a aliniat echipa: 1. Iulian Hartig (CS Dinamo), 2. Ştefan Buruiană (SC Albi), 3. Cosmin Manole (CS Dinamo), 4. Marius Antonescu (Narbonne), 5. Andrei Mahu (căpitan; Massy), 6. Kemal Altinok (SCM USV Timişoara), 7. Cristi Boboc (CSA Steaua), 8. Eduard Cioroabă (CS Dinamo), 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Dănuţ Jipa (CS Rapid), 11. Iliesa Tiqe (SCM USV Timişoara), 12. Fonovai Tangimana (CS Dinamo), 13. Alexandru Bucur (SCM USV Timişoara), 14. Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), 15. Nicolas Onuţu (CS Annonay).
Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timişoara),17. Alexandru Savin (CS Rapid), 18. Gheorghe Gajion (Mont de Marsan), 19. Matthew Tweddle (CS Rapid), 20. Dragoş Ser (SCM USV Timişoara), 21. Ştefan Iancu (SCM USV Timişoara), 22. Daniel Plai (SCM USV Timişoara), 23. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).
Antrenor principal: David Gérard - antrenor principal, Raphaël Saint-André - antrenor treisferturi şi atac, Omar Mouneimne - antrenor apărare şi contact, Juan Pablo Orlandi - antrenor înaintare, Benjamin Lapeyre - antrenor skills, Michael Dallery - preparator fizic, Paul Cere - preparator fizic şi gps, Daniel Carpo - preparator fizic şi gps, Fabian Bunu - analist video, Gilles Soirat - analist video, Petra Melinte - medic, Marius Todosi - kinetoterapeut, Andrei Diaconeasca - kinetoterapeut.





























Comentează