Român ucis cu sălbăticie, în locuința sa din Germania, de un tânăr american

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 17-09-2025 07:50

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook.com

Orașul vechi Füssen, o localitate pitorească din sudul Germaniei, a fost zgudui de un incident violent soldat cu moartea unui tânăr român. Cazul a stârnit un val de emoție, iar ancheta continuă să fie efectuată de procurorii din Kempten, care au oferit noi detalii despre circumstanțele tragediei și despre identitatea suspectului.

Potrivit raportului preliminar, victima, în vârstă de 29 de ani, a suferit răni multiple, provocate atât prin înjunghiere, cât și prin strangulare. Incidentul a avut loc în apartamentul tânărului, iar vecinii, alarmați de țipetele și agitația din locuință, au alertat imediat autoritățile. Echipajele de prim-ajutor au intervenit rapid, reușind să stabilizeze victima și să o transporte de urgență la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Din păcate, leziunile s-au dovedit a fi mult prea grave, iar după câteva zile, românul a decedat. Procuratura a clasificat cazul drept omor, potrivit ȘtiriDiaspora.

Suspectul, un tânăr american de 25 de ani, care a intrat în Germania cu viză de turist, a fost arestat fără opoziție și se află în custodia poliției germane, în așteptarea unei posibile inculpări oficiale pentru omor. Ancheta este în continuare în derulare, iar procurorii colaborează cu autoritățile americane pentru a stabili profilul complet al suspectului și eventualele sale antecedente penale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri