Autorităţile belaruse l-au transferat dintr-un centru de detenţie în arest la domiciliu pe bloggerul de opoziţie Roman Protasevici, care a fost arestat în mai, la coborârea sa dintr-un avion al Ryanair forţat să aterizeze la Minsk, informează vineri serviciul rus al BBC, citat de Reuters.
Protasevici se află în prezent într-un apartament închiriat la Minsk, a spus tatăl lui, Dmitri Protasevici, la BBC, adăugând totodată că autorităţile nu au oferit niciun fel de informaţii în acest sens familiei.
Iubita lui Roman Protasevici, Sofia Sapega, care este cetăţeană rusă, a fost de asemenea transferată într-un apartament închiriat, unde locuieşte singură, a spus tatăl său vitreg pentru BBC.
Ministerul de Interne al Republicii Belarus şi comitetul de investigaţii nu au putut fi deocamdată contactate pentru informaţii, potrivit Reuters.
Ambasada Rusiei de la Minsk a confirmat că Sapega a fost mutată din arest, potrivit TASS.
Interceptarea avionului Ryanair care făcea cursa între Atena şi Vilnius, pe 23 mai, a generat reacţii extrem de critice pe plan internaţional, iar săptămâna aceasta Uniunea Europeană (UE) a impus ample sancţiuni economice împotriva Belarus în legătură cu acest incident.
Autorităţile belaruse i-au arestat pe Protasevici şi Sapega imediat după ce avionul a aterizat, incident pe care ţări din Occident l-au calificat drept "piraterie de stat".
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko - care s-a confruntat cu proteste antiguvernamentale ce au durat luni de zile după contestata sa realegere ca preşedinte în august anul trecut, în urma unui scrutin pe care criticii săi îl consideră fraudat - a susţinut că interceptarea a fost justificată, pentru a preveni o rebeliune în Belarus.
"Mi-e greu să comentez acţiunile autorităţilor, scopul lor", a spus tatăl lui Roman Protasevici la BBC. "Ei (Protasevici şi iubita lui) sunt încă sub controlul deplin al autorităţilor, nu s-a renunţat la acuzaţii împotriva niciunuia. Autorităţile nu ne spun nimic despre starea lui Roman, despre statutul lui, este pur şi simplu o bătaie de joc", a declarat Dmitri Protasevici.
Roman Protasevici a fost ELIBERAT/ Este supravegheat într-un apartament din Minsk
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

398
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
398

1.267
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
1.267

29
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
29

535
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
535

1.658
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
1.658

45
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
45

2.726
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.726

2.455
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.455

125
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
125

2.569
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.569

34
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
34

48
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
48

1.329
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.329
















Comentează