Candidata Mişcării Cinci Stele (M5S) din Italia, Virginia Raggi, a obţinut duminică un rezultat ''istoric'' clasându-se pe primul loc la primul tur al alegerilor municipale la Roma, indică rezultate parţiale difuzate luni, relatează AFP, citat de agerpres.ro.
Ea se va confrunta la al doilea tur de scrutin, prevăzut pentru 19 iunie, cu candidatul Partidului Democrat (PD, centru-stânga), susţinut de şeful guvernului italian Matteo Renzi, potrivit unei numărători oficiale efectuate la circa 60% din secţiile de votare.
Virginia Raggi, o avocată în vârstă de 37 de ani, a obţinut aproape 36% din voturi la Roma. ''Locuitorii Romei sunt pe cale de a lansa un mesaj foarte clar. Asistăm la un moment istoric'', a declarat dna Raggi, care ar putea deveni în două săptămâni prima femeie la conducerea capitalei italiene.
Roberto Giachetti (55 de ani) a obţinut ceva mai mult de 24% din voturi, devansând-o cu patru puncte procentuale pe Giorgia Meloni, candidata dreptei, susţinută printre altele de către Liga Nordului (populistă şi antiimigraţie).
Rezultatul în capitală este urmărit cu toată atenţia, deoarece cazul Romei este unul îndeosebi de emblematic într-o Italie cuprinsă de scandaluri. Roma este administrată din octombrie 2015 de către un comisar extraordinar numit de guvern, după demisia fostului primar Ignazio Marino.
Peste 13 milioane de alegători au fost chemaţi duminică la urne în Italia în cadrul unor alegeri municipale parţiale. Rata de participare la vot a fost de circa 62,1%, în scădere în raport cu ultimele alegeri locale.
Roma, pe cale să îşi aleagă prima femeie primar. A obținut un rezultat 'istoric'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.357
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.357

4.860
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
4.860

10.514
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
10.514

4.852
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.852

4.376
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.376

1.768
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.768

11.868
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.868

4.137
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.137

5.360
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.360

4.672
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.672

4.460
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.460

5.258
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.258

3.140
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.140

















Comentează