Federaţia franceză de tenis (FFT), organizatoarea turneului de la Roland Garros, şi-a exprimat vineri ''regretul profund'' faţă de noua decizie de reducere a numărului de spectatori la competiţia pariziană care va începe duminică, menţionând că va efectua o tragere la sorţi între deţinătorii de bilete, scrie AFP.
''FFT a lucrat de la începutul crizei de sănătate prin care trece ţara noastră, în consultare constantă cu serviciile de stat, cu privire la opţiunile organizaţionale pe care situaţia medicală le-ar putea ridica. Regretăm profund această nouă constrângere. Ca atare vom organiza o extragere pentru fiecare zi a turneului printre persoanele care deţin în prezent un bilet. Persoanele care din păcate nu vor fi extrase (...) vor primi toţi banii înapoi şi vor avea prioritate la casele de bilete pentru ediţia de anul viitor'', se arată într-un comunicat al FFT.
Autorităţile franceze au redus de la 5.000 la 1.000 numărul maxim de spectatori autorizaţi să asiste zilnic la meciurile din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros.
Această hotărâre este urmarea noilor restricţii privind adunările publice anunţate miercuri seara de ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, pentru zonele aflate în "stare de alertă sporită", aşa cum este şi cazul Parisului, pentru a combate creşterea numărului cazurilor de infectare cu Covid-19.
Este pentru a treia oară în mai puţin de trei săptămâni când numărul spectatorilor de la Roland Garros este redus. La începutul acestei luni, Federaţia franceză de tenis, care organizează turneul parizian, a fost nevoită să îşi reducă ambiţiile la jumătate, de la un maximum de 20.000 la 11.500 de spectatori zilnic. Numărul acestora a fost redus în urmă cu o săptămână la 5.000, iar acum s-a ajuns la doar 1.000 de persoane zilnic.
Joi după-amiază, directorul turneului parizian, Guy Forget, afirmase că speră în continuare ca numărul spectatorilor autorizaţi să rămână fixat la 5.000. "Suntem capabili să primim acest număr de persoane pe o arenă de 12 hectare", a subliniat el. "Probabil vor avea loc noi discuţii în zilele următoare pentru a vedea care va fi situaţia şi cum vom organiza turneul. Bineînţeles, putem accepta şi mai puţine persoane dacă va fi cazul, nu ştiu, vom vedea ce va fi în continuare'', a mai spus Forget.
Însă premierul francez Jean Castex, invitat la postul de televiziune France 2, i-a spulberat speranţele lui Forget afirmând: "Vom aplica la Roland Garros aceleaşi reguli ca peste tot".
"Vom trece de la 5.000 la 1.000", a asigurat Castex, adăugând că acest plafon vizează numărul total de persoane autorizate zilnic să intre pe arenă. Serviciile premierului au precizat ulterior pentru AFP că persoanele acreditate (organizatori, jucători, staff, ziarişti etc) sunt "supuse unui protocol specific" şi nu se numără printre cele 1.000 de persoane autorizate zilnic.
În aceste condiţii, în cele 15 zile de competiţie vor fi prezenţi în tribunele de la Roland Garros doar 15.000 de spectatori, cu mult mai puţin faţă de cei circa 520.000 de iubitori ai tenisului care au asistat la ediţia din 2019.
Roland Garros - Federaţia franceză regretă profund reducerea numărului de spectatori
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

268
Jannik Sinner a scris o nouă pagină de istorie în tenisul mondial, după ce a câștigat duminică titlul la Indian Wells
268

62
Barcelona a făcut spectacol cu Sevilla, Liverpool a cedat puncte cu Tottenham, Como a învins Roma
62

58
Serie A: Lazio Roma a învins duminică seara, pe teren propriu, formaţia AC Milan
58

15
La Liga: Real Sociedad a învins duminică seara, pe teren propriu, formaţia Osasuna
15

26
CS Dinamo, la a opta victorie consecutivă în campionat
26

69
Superliga - play-off/play-out - etapa 1 - rezultatele şi clasamentul
69

8
România U17 zdrobește Letonia: 4-1 în preliminariile Campionatului European la fotbal feminin
8

65
Cu Drăguşin integralist, Tottenham a scos un egal pe terenul campioanei, 1-1 cu FC Liverpool
65

34
Barcelona se impune la scor cu Sevilla și se menține la conducerea La Liga
34

33
Rugby Europe Championship 2026: România, învinsă de Spania în finala mică
33

16
Jocurile Paralimpice: Andrei-Sorin Popa a încheiat pe locul 22 competiţia de slalom la Milano-Cortina 2026
16

19
Marius Marin s-a accidentat în Pisa – Cagliari 3-1
19

18
Manchester United – Aston Villa 3-1
18
















Comentează