Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer (8 ATP) a făcut un apel către organizatorii Jocurilor Olimpice 2020 de la Tokyo, programate pentru această vară, să pună capăt incertitudinii cu privire la desfăşurarea evenimentului, scrie Reuters potrivit Agerpres.
Federer, cu 20 de titluri de Grand Slam în palmares, considerat cel mai bun jucător din istoria tenisului, a spus că ''personal'' este în dubiu cu privire la prezenţa sa la Olimpiadă pe fondul informaţiilor ''neclare'' privitoare la organizarea JO în contextul pandemiei de coronavirus.
''Sincer, nu ştiu ce să cred. Sunt în dubiu. Mi-ar plăcea să particip la Jocurile Olimpice, să câştig o medalie pentru Elveţia. Acest lucru m-ar face deosebit de mândru. Dar dacă JO nu ar mai avea loc din cauza situaţiei pandemice, aş fi primul care ar înţelege. Cred că sportivii au nevoie de un anunţ clar: se va ţine sau nu se va ţine Olimpiada? În acest moment, avem impresia că se va ţine. Ştim că este o situaţie fluidă şi poţi decide, ca
sportiv, dacă vrei să mergi sau nu. Dacă te simţi nesigur, poate e mai bine să nu mergi. Nu ştiu'', a spus elveţianul.
Declaraţia lui Federer a venit după ce aceleaşi dubii au fost exprimate de spaniolul Rafael Nadal. Acesta spunea marţi că nu s-a hotărât încă dacă va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, urmând să decidă în funcţie de ''circumstanţele'' legate de pandemia de coronavirus.
''Evident, într-o situaţie normală, nu se punea problema să nu particip la JO, fără îndoială. Toată lumea ştie ce au însemnat JO pentru mine. În condiţiile actuale însă nu ştiu... Să vedem ce se întâmplă în următoarele două luni, trebuie să-mi organizez agenda'', afirma Nadal (3 ATP). El arăta că într-o perioadă marcată de pandemie jucătorii trebuie să se adapteze, să fie flexibili.
''Nu ştiu încă, sincer, nu pot oferi un răspuns clar (...). Într-un an normal, eu îmi cunosc programul aproape 100% de la 1 ianuarie până la sfârşitul anului. Dar acum este puţin diferit. Trebuie să fim capabili să ne adaptăm şi să fim flexibili'', menţiona Rafa Nadal care a fost campion olimpic la simplu în 2008 şi la dublu în 2016.
Pe de altă parte, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) preciza că este "concentrat" pe pregătirea Jocurilor Olimpice, în ciuda crizei sanitare şi a ostilităţii masive a populaţiei japoneze faţă de menţinerea evenimentului.
"Sunt multe speculaţii", însă "cu 78 de zile" înainte de ceremonia de deschidere de pe 23 iulie, "suntem pe deplin concentraţi asupra fazei finale de implementare" a Jocurilor, declara miercuri Mark Adams, purtătorul de cuvânt al preşedintelui CIO, Thomas Bach.
După ce recrudescenţa cazurilor de Covid-19 a obligat mai multe regiuni, printre care Tokyo, să prelungească starea de urgenţă până la sfârşitul lui mai, CIO "înţelege prudenţa oamenilor" şi "înţelege că perioada este dificilă", a spus atunci purtătorul de cuvânt.
El nu a dorit să se oprească asupra sondajelor ce confirmă, de mai multe luni, că majoritatea japonezilor sunt favorabili unei anulări sau unei noi amânări a competiţiei, deja decalată cu un an din cauza pandemiei.
Adams a insistat asupra celor "douăsprezece competiţii test defăşurate la Tokyo şi în Japonia din luna aprilie", fără să devină focare de contaminare, şi asupra cuvintelor liniştitoare de vineri ale OMS în legătură cu evantaiul de măsuri permiţând securizarea Jocurilor.
"Mergem înainte", a spus Adams, explicând că "mai mult de 7.800 de sportivi" au obţinut deja biletele pentru Tokyo, adică "70% din cotele" olimpice.
Dintre participanţi, "marea majoritate a celor care vor locui în satul olimpic vor fi vaccinaţi", în condiţiile în care nivelul de protecţie al ziariştilor, al delegaţiilor şi al zecilor de mii de voluntari rămâne foarte incert.
Amânate de anul trecut, JO de vară de la Tokyo sunt programate în perioada 23 iulie - 8 august.
Roger Federer cere organizatorilor JO de la Tokyo să pună capăt incertitudinii
Explorează subiectul
Articole Similare

11
David Popovici participă la prima ediție internațională Sprint With The Stars în România
11

29
Meciul Universitatea Craiova – Sparta Praga, al doilea ca asistență în etapa a 5-a din Conference League
29

16
Atleta Salome Kora mizează pe viteza sa în competițiile de bob
16

112
Naţionala masculină de hochei pe gheaţă a României a fost învinsă de Ucraina, într-un meci din Cupa Europeană a Naţiunilor
112

1.470
FCSB - Feyenoord: toate calculele, scenariile și punctele necesare pentru primăvara europeană
1.470

565
FCSB - Feyenoord: 'O victorie imensă pentru club, pentru România. Doar un astfel de club mare poate obţine o astfel de victorie' - Elias Charalambous
565

1.265
FCSB - Feyenoord: 'Un meci senzaţional. Numai o echipă ca Steaua poate oferi seri ca acestea în Europa' - Florin Tănase
1.265

149
Rezultate înregistrate joi în Conference League
149

64
Liga Europa: înfrângere pentru Ionuţ Radu şi Celta Vigo în faţa echipei Bologna, meci arbitrat de Radu Petrescu
64

112
Universitatea Craiova pierde acasă cu Sparta Praga în Conference League
112

28
Karim Benzema deschide ușa unei reveniri în echipa Franței pentru Cupa Mondială 2026
28

14
Rapid București a pierdut acasă în fața turcelor de la CBK Mersin, scor 82-78
14

56
Suporterii europeni se revoltă față de costurile uriașe ale biletelor la CM 2026
56





















Comentează