Selecţionerul Italiei, Roberto Mancini, s-a declarat mulţumit de remiza obţinută în faţa reprezentativei Germaniei (scor 1-1), sâmbătă, într-un meci din eşalonul de elită al Ligii Naţiunilor la fotbal, conform Agerpres.
Squadra Azzurra, care venea după un eşec categoric (0-3) cu Argentina în Finalissima, a deschis scorul prin Lorenzo Pellegrini (70), însă Germania a egalat aproape imediat, prin Joshua Kimmich (73).
"Am fost puţin naivi să încasăm golul egalizator imediat după ce am marcat. E păcat, pentru că a fost un meci dificil, mai ales la început. Dar apoi jucătorii au făcut un meci bun, au ştiut să sufere împreună. Am jucat de la egal la egal cu o mare echipă. Avem tineri jucători buni, care au jucat pentru prima oară împreună şi mă bucur pentru ei. Sper că vor creşte rapid", a declarat Mancini.
Omologul său de la naţionala Germaniei, Hansi Flick, a apreciat, în schimb, că echipei sale i-a lipsit "viteza şi coordonarea".
"A fost un meci de care nu pot să fiu complet mulţumit. Primul nostru sfert de oră a fost bun, dar apoi ne-am pierdut puţin ritmul. Nu am avut suficientă viteză şi am comis prea multe greşeli. Mă aşteptam ca jucătorii să se înţeleagă mai bine pe teren, dar ne-a lipsit coordonarea, nu am avut controlul. Ceea ce reţin ca parte pozitivă este caracterul pe care l-am demonstrat reuşind să revenim imediat după ce am încasat un gol. Vom face o analiză pentru a corecta marţi, la meciul cu Anglia, ce nu am făcut bine în această seară", a spus Flick.
Roberto Mancini, după meciul Italiei cu Germania: Am fost puţin naivi să încasăm golul egalizator imediat după ce am marcat. E păcat
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

6
„Finalissima” riscă să nu mai aibă loc: Condiţia pusă de federaţia argentiniană
6

57
Istvan Kovacs ar putea să fie sancționat după prestația de la Rapid - Dinamo 3-2. Ce suspendare îl așteaptă
57

163
Max Verstappen face scandal după Marele Premiu al Chinei: 'O glumă! Ca și cum am juca Mario Kart'
163

22
Marele Premiu de MotoGP al Qatarului, programat la 12 aprilie, amânat pentru 8 noiembrie
22

43
Marius Șumudică a ajuns la 10 eșecuri la Al-Okhdood: 'Nu pot promite nimic'
43

86
Andrei Nicolescu face scandal după Rapid - Dinamo. Vrea suspendarea lui Istvan Kovacs
86

2.517
Sociologul Gelu Duminică intervine, după ce dinamoviștii au afișat un banner cu caracter rasist la meciul cu Rapid: Ar trebui să-și ceară scuze
2.517

1.393
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
1.393

117
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei. A câștigat Marele Premiu al Chinei
117

58
Franţa a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni
58

179
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
179

43
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
43

86
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
86
















Comentează